Imagini șocante au fost găsite în telefonul unuia dintre tinerii care au murit în groaznicul accident rutier petrecut acum câteva zile la ieșirea din Câmpulung Moldovenesc spre Prisaca Dornei. În imagini este filmat chiar singurul supraviețuitor al accidentului, Marinel Andrei Pelinar, în vârstă de 31 de ani, din Vatra Moldoviței, cel care conducea un BMW cu care a intrat violent într-un VW Pasat. Cel care a făcut filmarea, de pe scaunul din dreapta, este George Huțuleac, în vârstă de 24 de ani, din comuna Frumosu, care peste câteva minute a murit în accident. Pe imaginile video se aud manele la volum foarte puternic. Cei doi tineri sunt foarte veseli, vociferează, cel de la volan agită o mână în aer și spune că se îndreaptă spre Benia (nr. sat Benia, comuna Moldova Sulița). Cei care îi cunosc pe cei doi tineri cred că veselia acestora s-ar trage de la consum de alcool.
Un accident deosebit de grav, care are în prim-plan inconștiența celui care apare în imagini
Marinel Andrei Pelinar, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit la aproximativ 12 ore de la accident, iar când a fost testat avea alcoolemie 0. Cel mai probabil, dacă acesta era sau nu băut la momentul accidentului va rămâne o necunoscută.
El nu avea însă permis de conducere și a părăsit locul faptei, două infracțiuni concurente, grave, pentru care a fost arestat preventiv.
Marinel Andrei Pelinar, cel care apare în filmare și se află după gratii, a avut foarte multă șansă. Din cei cinci tineri implicați în acest accident extrem de violent, doi au murit, doi sunt răniți grav, în timp ce el a fugit pe propriile picioare de la locul accidentului, fiind găsit a doua zi dimineață, la domiciliul surorii sale.
Accidentul s-a petrecut în noaptea de 13 spre 14 noiembrie, în jurul orei 23.15, pe DN 17, la ieșire din Câmpulung Moldovenesc spre Prisaca Dornei, pe o porțiune în linie dreaptă unde acum câțiva ani a mai avut loc un accident cu patru morți, în urma impactului dintre două microbuze.
După cum am mai arătat în paginile cotidianului nostru, șoferul BMW-ului, Marinel Andrei Pelinar, care circula dinspre Vama spre Câmpulung, a intrat probabil în depășire, fără a se asigura, pătrunzând pe sens opus, unde a intrat cu o violență extremă într-un VW Passat condus regulamentar, dinspre Câmpulung, în care se aflau trei tineri din Ostra.
În urma accidentului au murit George Huțuleac, în vârstă de 24 de ani, din comuna Frumosu, pasager în BMW, cel care a fost în dreapta șoferului pe care l-a filmat, și minorul Gabriel Claudiu Rusu, în vârstă de 17 ani, din comuna Ostra, pasager în VW-ul Passat. Ceilalți doi tineri din Passat, șoferul, Alexandru Gabriel Rusu, de 20 de ani, din Ostra (văr cu cel decedat), și un băiat de 14 ani, tot din Ostra, pasager, au ajuns la Spitalul Județean Suceava, cu multiple leziuni.
Marinel Andrei Pelinar a fost arestat preventiv de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la propunerea procurorului de caz, pentru conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.