MANELE (II)

După publicarea tabletei noastre „Manelele”, pe adresa de Internet a redacției a sosit un e-mail tocmai din Spania. Iată-l: „Vă spun sincer, am 37 de ani, sînt în Spania și îmi este rușine că sînt român cînd trec pe stradă și aud la maximum, dintr-o mașină, val de manele (…) ba, mai nou, și la soneria mobilelor – drept dovadă că sub-cultura, cum spuneați (se cuvine) nu luată la palme, ci cu parul. Ce au în texte? (…) vorbesc numai despre mașini, bani, orfani, gagici, pușcării, într-un cuvînt, mizerie. Ați scris bine, dar nu totul” (semnează, Ilisei Vasile). Evident, nu se poate scrie „totul” într-o filă și jumătate de manuscris. Mesajul cititorului din Spania ne-a invitat să revenim, deși avem senzația că, oricît ar lătra cîinii, caravana sub-culturii își vede de drum. Ce-ar fi de făcut? Evident, n-o să cerem trimiterea maneliștilor la Bug; și acolo sunt sigur că, întorcînd-o pe rusă și ucraineană, și-ar face prozeliți cu duiumul printre băștinași! Credeți că acolo n-ar prinde instantaneu texte „elevate” de genul „Ești puștoaică și-arăți bine / M-am îndrăgostit de tine / Și nu știu dacă e bine / Of, of, of, ce mai gagică / Ești șucară, dar ești mică”? Nu trageți în maneliști – fac și ei ce pot (ca să umfle banii proștilor). N-au nici o vină; adevărații vinovați sîntem noi. Noi, ceilalți. Parodiind un celebru text (tîmp) de muzică ușoară, am putea exclama „Cultura se cere păzită / De oarba ispită”. Numai că gardienii s-au predat de mult, cu săbii dc-oțel cu tot, evidențele probînd că „armata c cu noi”. Cu maneliștii. Cine ar trebui să stea de veghe la fruntariile culturii române, dacă nu radioul și televiziunea? Posturile private au trădat de mult, semnînd un troc imoral: maneliștii iau banii, noi, luăm audiența. Zîmbăreața și (mai nou) firava Teo Trandafir recunoaște: „Da, difuzez manele. Da, fac audiență la greu.” Simplu, clar, cinic. Și așa, pas cu pas, nada a prins; Carmen Șerban se fălește cu obținerea „Discului de platină” (arc vîndute peste 100.000 de CD-uri!), „Desert roso” a întrunit tiraje de milioane, iar „creațiile” lui Guță au ajuns să fie piratate: „Am văzut la tarabă discuri pe care nu le scosesem încă din studio”. Vali Vijelie pune punctul pe i: „Cuvintele sînt baza”. Și chiar așa-i, în deplin contrast cu făcăturile confecționerilor de texte pentru muzica ușoară, care consideră cuvintele un mizilic și melodia, totul. Aceeași etern hlizită Teo crede că manelele „Au mesaj. Vorbesc despre ceea ce se întîmplă în dormitor, în bucătărie, fără dantelării și floricele”. Dormitorul și bucătăria n-au fost și nu sunt teritorii interzise creatorilor autentici, numai că muzica ușoară românească a ajuns lada de gunoi a versificației goale de conținut, capabilă să rimeze la infinit „mine” cu „tine”, într-un găunos falset al comunicării artistice. Fără suportul imoral și anticultural oferit de media audio-video, manelele ar fi rămas la locul lor, adică în birt, la botezurile din Ferentari ori la tăierile de moț de pe la Ișalnița. S-au insinuat, însă, mult mai sus: din presă, aflăm că Adrian Copilu’ Minune, fost Copilu’ Minune, fost Ady de Vito (!!) l-a refuzat pe președintele țării, care „M-a invitat la Poiana Brașov și bineînțeles că l-am refuzat, fiindcă eram ocupat în altă parte”! Bravo! Ca să vedeți unde s-a putut ajunge! Ar mai fi de luat în calcul și ipocrizia românului. O dezvăluie Cristina Trepcea: „Îl oprești pe stradă și-l întrebi ce vrea să vadă la televizor. Iar cînd ajunge în mașină, dă drumul la casetofon (…) și din mașină sare o manea!” Avem, nu-i așa, un rege al manelelor, avem și-un împărat care, spre deosebire de regele (!) și împăratul (!) țiganilor, ajung să păstorească nu o etnie, ci universul sonor al unei întregi nații! CNA-ul, speriat de bombe (încălcăm democrația!) ezită să pună piciorul în prag, așa că nu ne-a rămas altceva decît să ne delectăm cu „versuri” de genul „Fetele, aha, de ce / Doar de plăcere fetele se…”, iar intelectualul autohton Salam să se creadă buricul pămîntului: „Valoarea e dată de la mine / Și v-o iau, că-mi aparține.” Jalnice zile pentru cultura română, dacă s-a ajuns ca etalonul valorii să agonizeze la cota Salam-Vijelie! Plutește o mare vinovăție peste lumea undelor, o vinovăție tratată laș cu NUP, tot așa precum averile îmbogățiților de pe urma războiului românilor cu sărăcia rămîn în veci intangibile. Aici nu-i vorba de corupție, ci de corupere a minților și sufletelor. Să cerem instituirea Parchetului anti-manele? Nu-i democratic. Tăcem, ascultăm, ne crucim și schimbăm postul. Unde dăm… tot peste manele!