Suceava, mândră cetate spirituală, populată cu o mândră comunitate, unită până aproape de unanimitate și nespus de inteligentă, care se exprimă bisect-electoral pentru recuzita umană a unor mândre doctrine sociale și politice, tocmai a devenit, pe veci, modelul meu de mândrie, de conduită și de gândire (vorba unui fost activist comunist: Mă tem că am ajuns contrarevoluționar, dacă sunt, uneori, de acord cu mine însumi!).
Mândra comunitate suceveană a avut, în ultimele două mândre decenii de libertate, mândrii conducători pe care i-a și meritat drept expresie a libertății de a alege, iar eu, fraierul, nătângul, pârlitul (înșiruiți dvs. alte meritate invective!) mereu m-am pus în poară ba cu unii, ba cu alții dintre ei: că de ce să se fure patrimoniul municipalității, când, de fapt, ulterior defunctul FUCL se privatiza pentru a face loc economiei de piață de tip occidental; că de ce să dăm parcările cadou băncilor care ne vor pune ștreangul de gât, când, de fapt, prin băncile Europei, cu reședințe sucevene luate de-a moaca (doar pe șperțul dat consilierilor locali), pătrundeau în comunitate (precum țepele unui personaj istoric de azi) dobânzile moderne, europene; că de ce să votați pe cutare sau cutărică imbecil lacom, când, de fapt, mândrul imbecil era un mândru personaj model și exponențial (sic!) al mândrei societății sucevene contemporane. Și așa mai departe, totul culminând cu nerozia, lansată de mine prin 2004 și reluată în 2008, despre pericolul bolșevizării-fascizării mult iubitei noastre patrii, o nerozie nocivă, periculoasă, și care a făcut, din păcate, numeroși prozeliți printre cei care, atunci, sesizau nerozia mea, Andrei Marga fiind cel mai cunoscut dintre ei. Dracu’ i-a pus să se apropie de nerozia mea!
Eu, însă, m-am vindecat. Mă dezic de mine însumi și-mi asum, cu mândru entuziasm comunitar, identitatea mândrei comunități sucevene. Și mă bucur de fiecare mândră împlinire. Suceava e un mândru șantier. Mândre utilaje de tonaj greu blochează prezentul mândru, pentru a face loc unui mândru viitor luminos (dovadă: nicăieri nu apare semnalizarea „Drum înfundat”). Construcții mândre valorifică mândru fiecare petec de mândru pământ sucevean. Primarul Ion Lungu, mândrul meu consătean (De ce îl contestam eu, când dumneavoastră îl votați cu 80%? Răspund tot eu: de nerod! – adăugați dvs. alte invective), a adus atâtea mândre fonduri europene, încât e obligat să rostogolească brazdă fiecare clipă a zilei peste carosabilul urbei. În sinea mea, eu și, mai ales, mașina mea îi mai adresăm, uneori, intim și scrâșnit, cuvinte neevlavioase, deși vrednicul primar (o spun fără dram de ironie) se numără printre cei care fac, durează. Cât de bine face, asta nu e treaba mea, ci a votului pururi mândru al comunității.
Suceava, conform viselor aleșilor ei, a devenit un mândru oraș comercial al estului european. În locul bolșevicei fabrici de tricotaje, a stalinistului combinat de prelucrare a lemnului, în locul tuturor odioaselor fabrici și uzine comuniste de exploatat mândrul popor sucevean, au apărut mândrele edificii democratice ale mândrului comerțului modern, european. S-a zis definitiv cu salamul cu soia, mândrii europeni de Suceava având de ales între produsele sănătoase și mândre ale populațiilor din spațiul mediteraniano-baltic. Sunt mândru de Suceava de astăzi și doar urmele radioactive ale neroziei mele din ultimele două decenii mai pulsează, uneori și necontrolat, precum un ulcer duodenal.
Sunt mândru și de conducătorii pe care i-ai ales, de-a lungul acestor două decenii, mândră comunitate suceveană! Atât de mândru, încât îți rămân pe viață recunoscător (pe viață, precum condamnații politic).
Renunțând conștient la vechea mea nerozie, într-o țară cu mândru viitor („Mândră corabia, / Meșter Cârmaciul!” – n-am scris-o eu, dar se pare că vin vremurile în care o voi scrie), într-o mândră țară în care „Constituția” este mândra „Biblie” a românilor, mă entuziasmez cu mândră dragoste comunitară față de patrie și față de mândrii ei conducători, care deja pavează cu fonduri europene viitorul luminos al copiilor noștri. Drept dovadă a dezicerii de mine însumi, o să închei acest articol-elogiu cu un omagiu adus Președintelui mândrilor români, Domnul Traian Băsescu, și mândrei constituții, de care nu se desparte nici în somn: Băsescu-i cu soluția / Cea fără de reproș: / Iubește constituția… / Elenei lui Cocoș!
Ptiu, drace, iar m-am molipsit de mine însumi! Are cineva o aspirină?
