Sunt mișcat, zguduit, încremenit în uimire și admirație: avem, în sfârșit, locul I în lume la fotbal! Nu la joc, ci la urlat. Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, izbutind „cea mai lungă descriere a unui gol” validată de World Record Academy: 31 de secunde fără respirație. Trebuie să fim mândri: după cum ne spune însuși recordmanul, „portughezii și spaniolii mai comentează (sic!) mult golurile, dar sunt departe de așa performanțe.” Opinia mea, de cârcotaș care a practicat aceeași meserie în tinerețe și, nu-i așa, n-are cum accepta din pur conservatorism astfel de inovații revoluționare, este că totul e-o prostie cât casa și n-are nimic comun cu gazetăria radiofonică.
World Record Academy înregistrează tot soiul de performanțe mărețe; recordul lui Dobre este încadrat de cea mai mare ceașcă de cafea (13.000 de litri la Londra), purtarea pe nas a 11 lavițe în balans (70 kg, Li Hongxiao, China), spargerea a 65 de nuci de cocos într-un minut (Kebab Swain), cel mai lung platou cu brânză diversă (1.122 kg, Anglia), vopsirea părului în verde, alb și orange la 62 de persoane într-o singură zi (frizerul Bennett, Irlanda), precum și multe alte răsunătoare performanțe mondiale. Cum se știe, Dobre a fost cald apreciat și de președintele nostru, Băsescu, fiind decorat cu Ordinul „Pentru Merit”, care recompensează servicii importante: „apărarea intereselor supreme ale țării, dezvoltarea economiei naționale, rezultate în domeniul științei, artei și culturii”… Potrivit crainicului, „aici este adevărata meserie” (în nesfârșit urlet supramodulat).
Ne luăm îngăduința să apreciem total pe dos inedita performanță, încadrabilă mai degrabă într-o lumpen–prestație gazetărească, câtă vreme maxima emisie vocală nu marchează și o maximă performanță în teren. Altfel spus, golul marcat englezilor din foarfecă de Ibrahimovici ar merita, poate, o astfel de celebrare unică și exaltată (comentatorii de la fața locului, netalentați și neperformanți, au făcut-o entuziast, dar fără să-și dea poalele peste cap). Când țipi din toți bojocii dacă marchează Chiajna al șaptelea gol, nu mai există nici o justificare faptică, de conținut, ci-i o buriceală primitivă de copil… nu mai zic cum.
În motivarea recordului se vorbește despre „cea mai lungă descriere a unui gol”. Despre ce vorbim? Care „descriere”? Care „comentare”? Descrierea presupune „expunere, înfățișare, redare, zugrăvire, descripție”, înseamnă „a prezenta ceva în cuvinte”. Intempestivul crainic, având și o bază de articulație avariată, care nu-i permite să ducă inteligibil frazele până la capăt (mai țineți minte bancul cu bâlbâitul refuzat la concursul de crainici fiindcă nu era membru de partid?) înlocuiește relatarea faptică a momentului de vârf cu un urlet și atât. Împrejurarea că, astfel, câștigă un concurs desigur, emoționează.
Plină lumea de concursuri! În Franța există o competiție pentru imitat strigătul lui Tarzan (sunt sigur că Dobre n-ar avea concurent!). În Anglia, un concurs asemănător: de lătrat. L-a câștigat Daz, un ciobănesc care a atins performanța de 108 decibeli. La Trie-sur-Baise (Franța) se desfășoară de ani buni o competiție de imitat grohăitul purceilor. De, oameni care nu prea au ce face și se distrează cum pot. Transmisia sportivă nu-i simplă distracție de moft, iar dramatismul ori, dimpotrivă, lipsa de interes a cutărei faze nu se poate trata otova, cu același țipăt ridicol, de junglă în platou. „Aici este vorba de pasiune pentru sport și, mai ales, pentru transmisiunile directe – afirmă senin Dobre – pentru că aici este adevărata meserie”. I-auzi! Ei bine, exact aici nu-i. Meseria comentatorului este să înfățișeze obiectiv, în cuvinte, ceea ce radio-ascultătorul nu vede, să-l facă părtaș la tensiunea jocului (ori, dimpotrivă, la lipsa de nerv a disputei), să aprecieze, să descrie, să emită judecăți de ordin tehnico-tactic, nu să pândească tot meciul golul fatidic care-i permite satisfacția de a urla la nesfârșit pentru marcarea unor ridicole recorduri.
Bieții comentatori sud-americani – afirmă același mare performer – nu izbutesc, neajutorații, decât „să anunțe un gol la 13-14 secunde”. Ca să vezi! Amărâții și retardații sunt tocmai cei de la care a deprins Dobre țipătul lui Tarzan, dar, după cum se vede, i-a depășit viguros și irevocabil. Nu contează că peste ocean este alt public, cu alte deprinderi, alt nivel cultural, meciurile au altă temperatură a interesului etc., etc. Și uite, sud-americanii nu performează nici pe jumătate cât recordul lui Dobre.
Sunt mândru că sunt român!
