Mândria este începutul păcatului

Cele șapte păcate capitale sunt: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, pizma sau invidia, lăcomia, mânia și lenea.
Mândria, care, după cuvântul Sf. Scripturi, izvorăște din inima omului, este prețuirea de sine peste măsură și atitudinea de superioritate sau de dispreț față de ceilalți oameni.
Deoarece prin mândrie au căzut atât îngerii cei răi, cat și cei dintâi oameni, mândria este privită ca începutul păcatului.
Cel ce se lasă cuprins de păcatul mândriei uită că tot ce are a primit de la Dumnezeu, nesocotește poruncile divine, se laudă numai pe sine, vorbește de rău pe altul, este fățarnic, se răzvrătește împotriva autorităților și rânduielilor comunității. Sfântul Casian Romanul, vorbind despre acest păcat, spune: „Patima mândriei întunecă întreg sufletul și-l prăbușește în cea mai adâncă prăpastie. Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare și înaltă, îl darâmă în întregime și îl surpă până în temelii. Mărturie despre aceasta este îngerul acela care, pentru mândrie, a căzut din cer. Căci fiind zidit de Dumnezeu și impodobit cu toate virtuțile și cu înțelepciune, n-a voit să le recunoască pe acestea venite din darul Stăpânului, ci din firea sa“.
Creștinul trebuie să se ferească și să renunțe la păcatul mândriei, împodobindu-și sufletul cu virtutea smereniei și să se întărească sufletește prin post și rugăciune. El trebuie să-și aminteasca totdeauna că toată virtutea și tot ce are el a primit de la Dumnezeu, după cum spune Sf. Ap. Pavel: „Ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te fălești, ca și cum nu l-ai fi primit?“.
(Ziarul Lumina)