Mândria de-a merge în fundul curții

La noi în Bucovina coexistă, precum minoritățile etnice, două teorii legate de însăși Bucovina. Una spune că am fi speciali, deosebiți și cu stea în frunte, această specificitate oferindu-ne o identitate soră cu brand-ul, cu care ne putem mândri, ba chiar ar fi musai s-o facem. Totul, sub genericul «noi nu suntem moldoveni». Cealaltă teorie, asumată de cei care înțeleg istoria mai degrabă pragmatic decât în cheie patriotico-naționalisto-regională, spune că n-avem nici un motiv să defilăm cu moștenirea imperială austro-ungară, pentru că o perioadă de ocupație nu poate fi un motiv de bucurie. Adepții acesteia ne reamintesc mereu de faptul că Ștefan cel Mare era fix domnitorul Moldovei, așa că dacă-l revendicăm pe Ștefan, suntem și noi urmașii urmașilor moldovenilor lui. Dreptatea este, probabil, undeva la mijloc, și uite așa, în timp ce noi ne duelăm în teorii pasionale privind obârșia, ne păstrăm, împreună cu tot neamul nostru românesc, ultima poziție în clasamentul statelor europene civilizate, conectate, cum e de așteptat, la sistemele de canalizare. Institutul Național de Statistică ne informează iar, de parcă noi nu vedem cu ochiul liber, că peste jumătate din populația României nu avea în 2016, locuințele conectate la sistemul de canalizare. Județele Moldovei, categorie care include, vrem, nu vrem, și Suceava, se laudă cu puțin peste 30% din populația care beneficiază de apă curentă și canalizare. Restul trăiesc glorios, ca pe vremea Marelui Ștefan, cu veceul în fundul curții. Cu riscul de a-i supăra pe susținătorii teoriei cu numărul 2, nu pot să nu fac un exercițiu de imaginație, încercând să ghicesc nanoprocentul privind județele Moldovei în cazul în care austriecii n-ar fi călcat în țara lui Dragoș ca să-i numere fagii. Mi-e teamă că dacă Bucovina n-ar fi existat, îi întreceam în clasament și pe olteni, singurii de altfel, care insistă, ca și noi, să trăiască primitiv. Istoria vorbește despre o perioadă nefastă de ocupație, al cărei final îl vom sărbători cu toții anul viitor, dar tot istoria consemnează în ce fel s-a schimbat viața de zi cu zi a românilor din Bucovina în perioada în care austriecii ne-au învățat să trăim mai ușor în gospodăriile noastre – de la scosul gunoiului din grajd pe altă ușă, până la creșterea considerabilă a numărului cetățenilor școlarizați, cu precădere a femeilor care au beneficiat de educație. Înclin să cred că asta tot dragoste de țară se cheamă, iar pe de altă parte, degeaba ești mândru că ești ceea ce ești dacă trebuie să mergi de câteva ori pe zi până în fundul curții.