JURNALUL UNUI BURSIER ÎN SUA

Mândria ca obligație



De ce ezită să se întoarcă în țară tinerii români plecați la studii în străinătate?
Într-o lucrare intitulată ”Excelența comună: un studiu etnografic asupra stratificării și înotătorilor olimpici”, cercetătorul Daniel Chambliss a încercat să explice care este definiția reală a excelenței. Cu alte cuvinte, Chambliss a încercat să afle care este diferența dintre înotătorii care iau medalii la olimpiade și cei care eșuează în mediocritate.
Ce face un om pentru a ajunge la performanță? Prima concluzie la care ajunge Daniel Chambliss este că excelența este un fenomen care ține mai mult de calitate și nu de cantitate. Cu alte cuvinte, de la un anumit punct, numărul de ore petrecute la antrenament nu mai este un indicator pentru performanță. Degeaba stai 10 ore pe zi la bazin, dacă nu faci corect ceea ce faci. Înotătorii de olimpiadă nu muncesc mai multe ore și nu fac mai multe repetiții decât cei care nu ajung în top. Pur și simplu fac mai bine ceea ce fac.
În al doilea rând, cercetătorul desființează ideea talentului. Talentul nu există decât ca explicație rapidă din partea unor oameni care refuză sau sunt incapabili de a analiza adevăratele cauze. Ceea ce spune de fapt Chambliss este că diferența dintre un campion mondial și un sportiv mediocru stă în lucrurile mici, în ceea ce face sportivul zilnic. Obiceiurile acumulate din fiecare zi, mai sănătoase și de o calitate mai bună, de la cele familiale până la cele sociale și profesionale compun elementul secret care face diferența dintre liga amatorilor și cea a performerilor.
*
De ce ezită să se întoarcă în țară tinerii români plecați la studii în străinătate? E doar părerea mea: fiindcă un înotător care înoată doi ani sau cinci ani într-un bazin olimpic printre campioni mondiali nu va accepta niciodată să se întoarcă pentru a înota printre lipitori, pe un salariu de mizerie.
Tinerii performanți ezită să se întoarcă în România fiindcă țara noastră se încăpățânează cu profesionalism să joace doar la amatori și să trateze atât tinerii, în general, cât și performanțele lor cu o lipsă totală de respect.
*
Acum câteva zile, Președintele României, domnul Traian Băsescu, se arăta indignat de faptul că tinerii români nu sunt mândri de țara lor. La care tineri se referea președintele pe care noi l-am votat (inclusiv eu)? La cei pe care statul român i-a trimis la universități din afara țării prin programul ”Bursa Guvernul României” și apoi i-a lăsat fără bani în străinătate? Sau poate la cei care au sărbătorit în stradă victoria domnului Băsescu în fața domnului Năstase, pentru ca mai apoi să urmărească cum fiica președintelui ajunge în Parlamentul European cu niște voturi aranjate prin satele medievale ale României?
*
Între 4 și 6 decembrie 2009 va avea loc în Boston conferința ”Proiect România 2020: ce putem face pentru România în următorul deceniu”. Organizatori: Asociația Românilor de la Harvard, Asociația Studenților Români de la MIT, Asociația Globală a Studenților și Tinerilor Profesioniști Români.
Ovidiu COCIERU,
Bursier Fulbright