Mândri că suntem români. Șoferi români

Tragediile rutiere alcătuiesc un capitol de bază al noii Românii, iar județul Suceava își trage drepturi consistente de autor. Suceava e un fel de campioană a morții pe șosea, o campioană care joacă în echipament complet negru, cu o coasă ca o crosă în mână.
Participanții la trafic se cred niște burice județene, dar de fapt sunt niște nespălați de clasă. Cred că, pe bătrânul nostru continent, doar prin spațiul vechii Uniuni Sovietice mai poți dibui așa niște creaturi dizgrațioase.
Știm cu toții cum se petrec lucrurile nefaste. Șoferii bețivani fac piftie din copii și din bătrâni, vitezomanii trag la Zidul Morții ca muștele la lampă, iar căruțele intră în coliziune cu furgonetele, făcând secolele trecute să emită un „trosc!” de mare sonoritate, în contact cu secolul în care viețuim.
În general, nu mai tresărim când auzim de toate astea. Ne-am obișnuit. Mai rău e când cei care mor sunt cunoștințe, prieteni sau rude de-ale noastre. Abia atunci, când durerea ne îneacă, ieșim din pasivitate și ne revoltăm. Dar asta durează puțin. Apoi, toate revin la locul lor.
Dar bădărănia șoferului român nu se vede numai în mișcare, când circulă, ci și când stă. Se vede în modul său unic de a-și parca vehiculul. Are treabă bădia românul undeva, în dreptul unei curbe? Drept acolo, în acel punct, parchează. Are de luat țigări și pepsi-cola de la un magazin aflat lângă trotuar? Drept acolo oprește, pe prima bandă, punând semnalul de avarie și silindu-i pe toți ceilalți șoferi să-l ocolească și să se înghesuie.
Dar știți când șoferul român se crede un fel de rocker nonconformist, de rebel fără cauză, de bulibașă național? Atunci când parchează exact sub semnul de „Oprire interzisă”. În acel loc, unde nu e voie, îi place lui mai mult și mai mult.
Șoferul român e deștept tare. Pute de deștept ce e. Până și parfumul cel mai fin și mai franțuzesc pute pe el, atunci când îl folosește.