Mandevilla este o plantă mereu verde, cățărătoare, originară din America centrală și meridională. Mai este cunoscută și sub denumirea de Iasomie braziliană sau argentiniană. Tulpina și ramurile sunt cărnoase și cresc cu rapiditate. Această plantă trebuie cultivată în ghivece ce pot fi agățate sau în unele obișnuite, dar în acest caz va trebui sprijinită de un băț, de un gard sau cerc metalic. Creșterea plantei poate fi controlată prin tăieri periodice, astfel încât Mandevilla se poate dezvolta și sub formă de tufă, după ce va înflori urmând să aibă aspectul unui buchet frumos. Fiind o plantă perenă, frunzele ovale, așezate de o parte și de alta a tulpinii, cu aspect lucios, de un verde închis, uneori cu o tentă roșiatică, se păstrează și în anotimpul rece. Florile sub formă de trompetă pot fi albe, roze, galbene sau roșii, în funcție de varietatea căreia îi aparțin. Acestea apar primăvara și toamna, sunt parfumate și se formează la capătul lăstarilor. În zonele cu ierni blânde, Mandevilla poate fi cultivată și în grădină.
Îngrijire
Mandevilla preferă zonele luminoase, dar poate crește foarte bine și într-un spațiu semiumbros. În cazul în care ghiveciul este așezat la umbră, planta va avea puține frunze și flori. Se teme de ger și în nici un caz nu trebuie expusă la temperaturi mai mici de 5 grade Celsius. Așadar, pe timpul verii, Mandevilla poate fi ținută fără probleme în grădină sau pe terasă, dar trebuie imediat băgată în interior odată cu sosirea primelor temperaturi scăzute, toamna. În zonele cu ierni blânde, poate fi cultivată și în grădină, direct în pământ. În acest caz, în perioadele reci, Mandevilla își va pierde o parte din frunze, care însă vor crește la loc primăvara. Dacă este plantată direct în pământ, ea poate atinge dimensiuni impresionante, de trei-patru metri. Crescută în ghiveci, planta nu depășește înălțimea de doi metri.
Mandevilla nu are nevoie de cantități foarte mari de apă și suportă fără probleme perioade scurte de secetă. Cu toate acestea, pentru o dezvoltare armonioasă, planta trebuie udată cu regularitate, așteptând ca solul să fie aproape uscat între două udări. Iarna i se pune apă sporadic. Este o mare iubitoare a umidității și de aceea e indicat să fie pulverizată frecvent cu apă vara. Pentru a stimula creșterea frunzelor și a florilor, este recomandată administrarea unui îngrășământ pentru plante cu flori o dată la opt-zece zile în perioada vegetativă, din martie și până în octombrie, și cel puțin o dată pe lună iarna. Îngrășământul cu rezultate foarte bune pentru această plantă este cel cu conținut ridicat de potasiu, de genul celui pentru trandafiri. Solul ideal îl reprezintă un amestec de pământ de frunze cu turbă și pământ de grădină, cu un pic de nisip pentru o bună drenare.
Înmulțire, paraziți și boli
Cea mai simplă metodă de înmulțire este prin butășire. Se prelevează vara butași semilemnificați. Pe ei se lasă doar două frunze, restul se vor rupe. Butașii trebuie plantați în turbă amestecată cu nisip și se umezesc. Noile plante trebuie ținute la o temperatură constantă de 18-25 grade Celsius. Altă metodă este cea prin marcotaj, cu lăstari mai lungi de opt centimetri. Planta este destul de rezistentă atunci când vine vorba despre paraziți și boli. Cu toate acestea, se poate întâmpla să fie atacată de acarieni, afidieni sau coșenile. În cazul în care nu-i este asigurată umiditatea necesară, Mandevilla poate fi atacată de păianjenul roșu, care va fi combătut cu produse specifice.
Particularități
Mandevilla este o plantă otrăvitoare, toate părțile acesteia fiind toxice, astfel că este recomandat să vă spălați pe mâini ori de câte ori ați atins-o. De asemenea, în cazul în care aveți copii sau animale, ghivecele trebuie poziționate astfel încât aceștia să nu poată ajunge la ele. Fiind o plantă agățătoare, Mandevilla trebuie cultivată fie în ghivece suspendate, fie trebuie să-i asigurați un suport pe care să se dezvolte. De asemenea, primăvara este recomandat să-i tundeți vârfurile firave crescute peste iarnă, pentru a ajuta formarea de noi lăstari viguroși.