Mandatul lui Iohannis de la Consiliul European care începe mâine la Bruxelles: UE trebuie reformată

Președintele Klaus Iohannis va merge la Consiliul European în perioada 28 – 29 iunie, unde va susține „necesitatea regândirii proiectului european” și contracararea curentelor naționaliste pentru a fi evitat un proces similar celui din Marea Britanie, pledând și pentru drepturile românilor din Regat, informează Mediafax.
„Președintele României se va pronunța pentru necesitatea regândirii proiectului european. Astfel, va sublinia că recâștigarea încrederii populației în viabilitatea Uniunii Europene este absolut esențială, precum și contracararea oricăror curente naționaliste, extremiste, anti-europene, pentru a evita repetarea unui astfel de proces și în cazul altor state membre ale Uniunii”, potrivit unui comunicat de presă emis luni de Administrația Prezidențială.
Iohannis va milita pentru drepturile românilor din Marea Britanie. „Referitor la procesul de negociere pe care îl va implica ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, și la care România va lua parte, șeful statului va sublinia că România va apăra cu fermitate menținerea egalității de drepturi între toți cetățenii Uniunii, inclusiv în ceea ce privește drepturile românilor care locuiesc și lucrează în Marea Britanie”, potrivit sursei citate.
De asemenea, România „va rămâne atașată proiectului european și deplin angajată în ceea ce privește consolidarea și adâncirea acestuia pe mai departe”, potrivit susei citate. În ceea ce privește migrația, România își menține poziția, potrivit căreia trebuie implementat acordul cu Turcia.

Recomandări

Ucrainenii care au cumpărat de la austrieci fosta fabrică Schweighoffer din Siret vor să angajeze cel puțin 200 de localnici

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Considerente teoretice și empirice privind procesul de convergență și evoluția cursului real de schimb din perspectiva efectului Balassa-Samuelson

Deputatul Florin Pușcașu consideră că România ar trebui să condiționeze ajutoare pentru Ucraina cu menținerea liceelor în limba română în această țară

Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice
Florin Pușcașu consideră că firmele românești au nevoie de un sistem de impozitare mai mic și predictibil și de o descentralizare a serviciilor publice