Tribunalul Suceava a decis ieri emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre suspecții trimiși în judecată în dosarul cunoscut drept al celei mai mari rețele de distribuitori de etnobotanice descoperite de anchetatori în municipiul Suceava.
Până ieri, Ilie Popovici, în vârstă de 43 de ani, considerat capul rețelei, Bogdan Andrei Nastasi, de 27 de ani și Ștefan Florin Papuc, în vârstă de 23 de ani, toți din Suceava, erau cercetați în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar.
Ei au încălcat una din măsurile restrictive impuse, astfel că magistrații Tribunalului Suceava au înlocuit măsura preventivă a controlului judiciar cu mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Măsurile de arest preventiv din acest gen sunt atacabile, astfel că cei trei au termen de 48 de ore pentru a face apel la instanța superioară. Dacă decizia va fi menținută și după apel, atunci mandatele de arestare se vor pune efectiv în practică.
Trimiși în judecată în luna februarie
Cei trei, alături de încă opt inculpați, au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, în februarie 2014, în dosarul celei mai mari grupări de dealeri de etnobotanice care a acționat pe raza municipiului Suceava.
Potrivit anchetatorilor, monopolul afacerilor cu etnobotanice pe piața din municipiul Suceava era deținut de Ilie Popovici, al cărui „locotenent” a fost Ionuț Păstrăv, fiul unui polițist sucevean.
Un rol important în tranzacțiile cu prafurile periculoase l-a avut și Bogdan Andrei Nastasi. Nastasi este fostul iubit al Dianei Maloș, tânăra de 18 ani care s-a spânzurat în 2008, într-un copac din spatele Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din centrul Sucevei și a fost trimis recent în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava într-un alt dosar, pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, după ce a bătut și târât pe jos o tânără într-un pub de Areni, tânără care fusese în trecut prietena sa.
Rețeaua avea aproape 500 de clienți
În doar patru luni în care a fost monitorizată de anchetatori gruparea formată din cei 11 ar fi comercializat droguri de risc și mare risc, precum și produse ce conțin substanțe susceptibile a avea efecte psihotrope unui număr de 479 de clienți, cei mai mulți dintre aceștia cumpărând de mai multe ori, fiind reținute 915 acte materiale de vânzare de droguri de risc și de mare risc.
În acest dosar au mai fost trimiși în judecată Ioan Popovici, frate cu Ilie Popovici, Andrei Diaconu (24 de ani), zis „Dică”, Lucian Aluncărițe (21 de ani), poreclit „Crețu”, Cristian Apăvăloaie (38 de ani), alias „Fărmatu”, Sergiu Iftimie, Ionuț Păstrăv, în vârstă de 25 de ani, toți din municipiul Suceava, și Constantin Georgiță și Ovidiu Gheorghe Ursachi, ultimii doi din Vicov.






