Cei trei tineri din comuna Dumbrăveni puși sub acuzare pentru mai multe infracțiuni de tâlhărie calificată, după ce i-au bătut și i-au amenințat cu moartea pe mai mulți vârstnici, cerându-le bani și alte bunuri de valoare, au primit mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Tiberiu Nechifor, în vârstă de 19 ani, George Podaru, în vârstă de 22 de ani, care și-au recunoscut faptele și au descris în detaliu cum au acționat, participând la reconstituirile organizate de polițiști, precum și Cristian Faraon, în vârstă de 33 de ani, care a negat comiterea faptelor, au avut parte de același tratament din partea magistraților Judecătoriei Suceava, care au decis, vineri noapte, să-i aresteze preventiv.
Aceștia sunt acuzați de fapte grave, prin prisma violenței cu care au acționat. Primele tâlhării reținute în sarcina suspecților au avut loc în noaptea de 16 spre 17 ianuarie.
Polițiștii au identificat până acum cinci victime ale celor trei indivizi
De exemplu, un bătrân în vârstă de 75 de ani s-a trezit în noapte, în jurul orei 1.00, cu doi necunoscuți în casă, care l-au luat la bătaie. L-au lovit cu pumnii și picioarele și chiar cu o tigaie în cap. I-au luat 700 de lei dintr-un portofel și un telefon mobil.
Cu câteva ore înainte, fusese atacat un alt bătrân, de 78 de ani.
„Am auzit bătăi în ușă. «Care ești acolo?» Nu a răspuns nimeni. Becul de afară nu mai mergea. Când am ieșit să văd ce se întâmplă, mi-o tras aici (arătând înspre un ochi), m-au pus jos, mi-o băgat căciula în gură. «Banii! Că te omor amu-ia». Numai eu știu cum m-am târâit în casă… De atunci, dorm numai cu frică”, a mărturisit cu ochii în lacrimi victima.
Bătrânul le-a dat atacatorilor 5 lei, cât mai avea din pensie și un telefon mobil.
Într-un alt caz, în seara zilei de 20 ianuarie, o bătrână în vârstă de 83 de ani, din Siminicea, a fost lovită violent de atacatori în zona corpului și a feței, ajungând la spital. Indivizii au luat de la victimă 50 de lei și un telefon mobil.
Polițiștii au identificat până acum cinci victime ale celor trei indivizi.






