Ingrediente:500 g fasole albă, uscată (sau două conserve de fasole), 2-3 cepe, 2 morcovi, 500 gr. roșii (500 gr. conservă roșii decojite), 1 legătură de pătrunjel, 1 legătură de mărar, sare, ulei, boia dulce de ardei, piper.
Preparare mâncare de fasole boabe: Fasolea uscată, pentru a fierbe mai repede, se lasă în apă de seara până dimineață. Se pune la fiert, iar după ce a fiert se scurge apa.
Ceapa, morcovii, se toacă mărunt și se călesc în ulei încins, se adaugă sare, piper, boia de ardei dulce, pătrunjelul tocat fin. După ce ceapa s-a rumenit, se adaugă roșiile decojite și tocate mărunt. Se mai lasă 5-10 minute să fiarbă. După ce s-au fiert morcovii, se adaugă fasolea fiartă (fasolea conservată), scursă de apă. După ce totul a fiert bine (5-10 min.) potriviți de sare, dacă mai este cazul mai adăugați și o jumătate de pahar de apă, asta dacă sosul a scăzut prea mult. Adăugați mărarul tocat, mai lăsați să dea 1-2 minute în fiert și fasolea este gata.
Se servește cu castraveți murați sau gogoșari în oțet, dar eu prefer salata de varză albă cu morcov ras și mărar la care se adaugă ulei și oțet după gust și puțin piper măcinat.
(sursa: http://www.all-food.ro/2009/07/01/mancare-de-fasole-boabe/)