MĂNĂSTIRIȘTE. „Acest suburbiu e așezat spre amiază-zi, de la Cernăuți. E împrăștiat pe șes, numai partea lui nordică e pe dâmburi și pe vale, în care se află și un pârâu…
Aici e o școală comunală de 4 clase. La ea umblau, în 1894, 105 Români, 47 Ruteni, 160 Germani, 9 Poloni, 1 Ceh. Anul fundării, 1872.
Aici ar fi necesară o bisericuță de piatră, vis-a-vis de școală, ca să aibă copiii unde umbla la ascultarea sfintei liturghii, că, pe aiurea, nu le dă mâna să meargă, din cauza depărtării.
În Mănăstiriște locuiesc oameni de tot felul: Români, Germani, Ruteni, Jidovi.
Oamenii ortodocși din acest suburbiu, deși mai toți Români, vorbesc, între olaltă, când se întâlnesc, rusește, numai preotului îi spun „Bună ziua!”. După ce au trecut de dânsul, o mână ca și mai înainte.
Româncele și șvăboaicele vorbesc, între olaltă, tot rusește. Rele timpuri!
În Mănăstiriște sunt două societăți: 1. O filială a „Doamnelor Române” din Bucovina; 2. Cabinetul de cetire „Mănăriște”, care e o filială a Societății cantorilor români din Bucovina „Lumina”, întemeiat în 1898[1].
Cabinetul de lectură „Lumina” din Mănăstiriște s-a înființat, în 1 Mai 1898, sub președinția lui Andreiu Brăteanu, vicepreședinte fiind Ion Penteleiciuc. Din comitetul de conducere mai făceau parte și preotul Petru Popescul (secretar), Dionisie Clein (controlor), George Zavadovschi (casar), Nicolai Cohut (bibliotecar), Mihai Jemna (econom), Vasile Jemna, Nicolai Scalat și Mihai Creiliciuc (comisia de control).
MĂNEUȚI. Satul Măneuți („Man” înseamnă, în tătară și în turcă, „Bărbat”), atestat documentar în 7 iulie 1430 și în 24 februarie 1437, când Șteful Jumătate primește uric și pentru o jumătate din satul și moșia „Maneuți la Suceavă”, cealaltă jumătate revenindu-i lui Mândrea, fratele lui Șteful și al lui Jurju, a fost, la origini, un sat tătăresc, statut confirmat în 9 noiembrie 1433, când unul dintre cei doi frați vrăjmași, fii ai lui Alexandru cel Bun, Ștefan Vodă, îi dăruiește partizanului său, „pan Danco, fiul lui pan Giurgiu de la Frătăuți… un sat pe Suceavă, anume Mianouți și patru curți de tătari din acel sat”, respectiv familiile „curților de tătari Mateis și Ivașcu”.
În 1468, la Măneuți stăpânea Marena, jupâneasa lui Ivanco Braevici, fiul lui Brae cel Bătrân, care zidise o mănăstire la Măneuți. În 2 octombrie 1468, Ștefan cel Mare cumpără, de la Marena și de la feciorii ei, Ivașco și Iliaș, cu 120 zloți tătărești, „jumătate din satul Maneuți, pe Suceavă, partea lor, jumătate din moară, jumătate din mănăstire și jumătate din tot hotarul, cu tot venitul”, pe care le dăruiește mănăstirii Putna.
În 7 martie 1487, Șteful, fiul lui Hărman, și sora lui Marina, jupâneasa lui Mihail Rogașevschi, dau mănăstirii Putna satul „Maneuți, cu mori pe Suceava” și primesc, la schimb, „un sat, anume Șirăuți”.
În 1742, „Mineuții” erau o seliște pustie, pe care se vor așeza, după 19 ianuarie 1785, 56 familii de ceangăi, care vor întemeia Andreasfalva, „sau satul lui Andraș”, șise vor ocupa cu legumicultura și cu creșterea vitelor.
[1] Patria, Anul III, Nr. 291, Nr. 292, Nr. 293, Nr. 294, 295, 297, 299, 301, 304, 306, începând cu ziua de 30 Iunie / 12 Iulie 1899