Mănăstirea Voroneț a aniversat 28 de ani de la reînființare

Mănăstirea Voroneț a aniversat 28 de ani de la reînființare. Foto: Constantin Ciofu
Mănăstirea Voroneț a aniversat 28 de ani de la reînființare. Foto: Constantin Ciofu

Revărsatul zorilor din Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, a fost unul cu totul deosebit la Mănăstirea Voroneț din județul Suceava. Înainte de începerea rânduielii mănăstirești, în timp ce ziua se îngâna cu noaptea, din falnicii brazi glasul păsărilor a cuprins întregul complex monahal medieval. Natura se bucura că Dumnezeu a binecuvântat o nouă zi cu lumină, pentru ca încet, încet, să-și recapete frumusețea prin mireasma florilor și prin verdele ierbii și al copacilor.
Clopotele și toaca au răsunat imediat după răsăritul soarelui, iar monahiile așezării monahale și-au îndreptat pașii spre biserică. Ceasurile au fost urmate de slujba Acatistului și de Sfânta Liturghie. Sfintele slujbe din ultima zi a lunii martie, au avut o semnificație aparte, deoarece au reamintit de începuturile reînființării mănăstirii din primăvara anului 1991. Credincioșii de toate vârstele s-au rugat împreună cu slujitorii Sfântului Altar și cu monahiile din mănăstire. La momentul Chinonicului, stavrofora Irina Pântescu, proinstareța Mănăstirii Voroneț, a amintit pelerinilor despre momentul istoric pe care ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare îl marchează în fiecare primăvară: „Nu vorbim noi, cele ce ne-am pus în slujba Voronețului, ci clădirile de aici. Chiar dacă ele nu au voce, prin prezeța lor, ele vorbesc despre munca noastră și despre ceea ce s-a întreprins aici”. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba de Te Deum. Cu acest prilej, s-au înălțat rugăciuni de mulțumire și pentru sănătatea celor care au avut un rol important în reedificarea așezării monahale. Stavrofora Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, ne-a mărturisit de ce fiecare zi de marți este importantă pentru obștea pe care o păstorește: „Înființarea Mănăstirii Voroneț a avut loc pe data de 1 aprilie 1991, iar o zi mai târziu, într-o zi de marți, noi am venit pentru prima dată în ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Astfel, ziua de marți este ziua Voronețului. Întotdeauna, orice activitate mare de la Voroneț, noi o începem cu mare drag marțea și nu lunea. Mai mult de atât, icoana din stânga catapetesmei, situată în partea opusă celei de hram, este a Sfântului Ioan Botezătorul. Ziua de marți în Ortodoxie este închinată Sfântului Ioan Botezătorul. În Sfânta și Marea marți din Săptămâna Patimilor a anului 1991, noi am venit la Voroneț, iar o zi mai târziu s-a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Consider că am fost chemate să slujim Voronețul multisecular pentru un interval de timp din viața noastră”.
Am avut în primul rând ajutorul lui Dumnezeu”
Stavrofora Irina Pântescu a menționat că în cele aproape trei decenii de când se ostenește la Mănăstirea Voroneț a avut parte de ajutorul lui Dumnezeu și de mijlocirea ctitorilor: „Au fost multe dificultăți de-a lungul anilor, dar le-am trecut pe toate cu ușurință. Am avut în primul rând ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului și al ctitorilor acestei mănăstiri: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Mitropolitul Grigore Roșca”. Monahia Elena Simionovici, viețuitoare în obștea Mănăstirii Voroneț, a evidențiat cât de imporantă a fost venirea în așezarea monahală formată în jurul „Capelei Sixtine a Estului”: „Când am ajuns la Voroneț împreună cu stavrofora Irina, cu stavrofora Gabriela și cu maica Rafaela, doream să aud din prima seară toaca și clopotele. De 50 de ani, răspândesc ca profesor și muzeograf cuvinte de zidire sufletească, ce sunt primite cu dragoste de ascultători. Pentru această osteneală, Bucovina m-a răsplătit cu cele mai înalte distincții. Nu sunt vrednică să mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate darurile cu care m-a acoperit și pentru bucuria de a-i sluji în Mănăstirea Voroneț”. Mănăstirea Voroneț, cunoscută în toată lumea pentru binecunoscuta scenă a Judecății de apoi, o compoziție unică în arta întregului Orient creștin, este ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Aceasta a fost construită în 1488 în numai trei luni și trei săptămâni. După 206 ani, în 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Mănăstirii de la Voroneț, ca mănăstire de călugărițe. În prezent, stavrofora Irina Pântescu este proinstareța Mănăstirii Voroneț, iar din luna iulie a anului 2018, stareța așezării monahale este stavrofora Gabriela Platon.
(Constantin Ciofu, Doxologia.ro)

Recomandări

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)