Mănăstirea Putna se poate intabula pe terenul primit drept donație de la domnitorul Ștefan cel Mare încă din 1502. Hotărârea a fost luată de instanțele de judecată după un proces care a durat jumătate de an. Inițial, Judecătoria Rădăuți a respins cererea Mănăstirii Putna prin care reprezentanții acesteia cereau radierea din cartea funciară a statului român în calitate de proprietar pentru suprafața de 14,02 hectare de teren. Aceeași instanță a respins astfel și cererea de intabulare formulată de Mănăstirea Putna.
Decizia de la Rădăuți a fost atacată cu recurs la Tribunalul Suceava. Judecătorii de aici au ajuns la concluzia că cererea Mănăstirii Putna este întemeiată, motiv pentru care au admis recursul și au constatat că „reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața totală de 140.243 mp teren, situat în intravilanul localității Putna”. Tribunalul Suceava a decis radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate pe care-l avea statul român și a dispus intabularea Mănăstirii Putna.
Daniel Ionașcu, avocatul care a reprezentat Mănăstirea Putna în acest proces, a declarat că s-a făcut dreptate. „Pământul lui Ștefan cel Mare i-a revenit Mănăstirii Putna. S-a făcut dreptate, având în vedere că acest teren a fost în proprietatea Mănăstirii Putna în mod neîntrerupt mai bine de cinci secole. Și nu trebuie să uităm cuvintele lui Mihai Eminescu, care a spus că Putna este Ierusalimul neamului românesc, cuvinte de o însemnătate extraordinară peste ani”, a spus avocatul Ionașcu.
Terenul pentru care a fost deschis acest proces a ajuns în proprietatea Mănăstirii Putna în 1502, printr-un hrisov semnat de domnitorul Ștefan cel Mare, care întărea sub blestem daniile făcute către acest lăcaș de cult unde-și doarme somnul de veci. Ulterior, după al Doilea Război Mondial, terenul a fost luat de autoritățile comuniste și intabulat de statul român.
