Mănăstirea Nămăiești – o mănăstire din timpul când creștinismul se propovăduia în taină

La câțiva kilometri nord-vest de Câmpulung, la o altitudine de aproape 800 de metri, se află mănăstirea Nămăiești. Situată într-o zonă de un pitoresc deosebit, o zonă cu străvechi urme istorice, mănăstirea Nămăiești este unul dintre cele trei așezăminte monahale rupestre ce alcătuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 de km, celelalte doua fiind mănăstirile Cetățuia și Corbii de Piatră.
Intrarea în mănăstirea Nămăiești se află în apropierea șoselei care străbate satul cu același nume, peste drum de casa memorială George Topârceanu. Drumul îngust urcă printre casele în care locuiesc maicile ce duc aici o viață de sine. Treptele se opresc sus la biserica săpată în stâncă. Din generația vârstnică a rămas aici Maica Cornelia Colțea care este și ghidul mănăstirii. Trăiește în acest loc de la vârsta de trei ani.
Am ajuns la Nămăiești într-o zi de duminică, pe la prânz. E o zi mohorâtă și chiar dacă e luna martie soarele nu se grăbește să apară. E o zi de iarnă târzie, cu lapovița ușoară pe care o ignorăm însă în dorința de a vedea frumoasa mănăstire și de a afla cât mai multe despre acest așezământ monahal deosebit.
– Legenda spune că icoana visată de cioban este chiar aceea care se află în biserică
Maica Cornelia ne vorbește despre începuturile vieții religioase în acest loc: Biserica mănăstirii este săpată în piatră, în stânca muntelui. Documentele istorice în legătură cu satul Nămăiești și cu mănăstirea Nămăiești atestează anii 1503-1547 în hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare și Mircea Ciobanul. Biserica mănăstirii este considerată monument istoric din secolul al XIV-lea. Date exacte în legătura cu întemeierea mănăstirii și a bisericii săpată în piatră nu se cunosc. Însă, legendele transmise oral, din moși strămoși, în satul Nămăiești, pomenesc chiar de numele domnitorului Negru Vodă. Tot tradiția ne povestește și despre ctitorul anonim al bisericii: Se zice că un cioban păștea oile prin partea locului. Ajungând la stanca în care a fost apoi săpată biserica, ciobanul a făcut un popas la poalele muntelui, la marginea pădurii, pe această piatră mare, rămânând cu oile aici peste noapte. Ciobanului i s-a arătat în vis Maica Domnului care i-a spus: „Scoală-te, sapă sub tine și vei găsi o icoană într-o bisericuță de piatră. Aici vei face tu biserica în cinstea și slava Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viață și de tămăduire”. Trezindu-se din acest vis ciobanul începu să sape cu râvnă și după trei zile și trei nopți dădu de o bisericuță de piatră, în formă de peșteră, cu icoane și odoare bisericești. Legenda spune că icoana visată de cioban este chiar aceea care se află în biserica noastră, în partea stângă și despre care se spune că este făcătoare de minuni. Această icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe. Pictura a fost deteriorată de vreme. Este considerată ca una dintre cele mai vechi icoane nu numai din țară ci și din întreaga creștinătate. Se presupune ca a fost zugrăvită de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Se mai presupune că biserica din grotă, săpată în piatră, în stânca muntelui, unde a fost descoperită această antică icoană, datează din timpul când creștinismul se propovăduia în taină, în grote, din cauza persecuțiilor, poate chiar din epoca primilor daci creștinați.
– Biserica are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Izvorul Tămăduirii”
Se spune că pe aceste locuri icoana a fost adusă de Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea și a plecat apoi spre Dacia Superioară, oprindu-se în dreptul unei grote unde se zicea că ar trăi un preot păgân. În dorința de a-l creștina pe acesta, Sfântul Apostol Andrei ar fi intrat în grotă, mai spune legenda, dar negăsind pe nimeni le-ar fi spus celor cu care călătorea: „Nemo est” (Nu este nimeni), de unde și numele de Nămăiești. A lăsat însă icoana în această grotă, în partea de nord, aproximativ în același loc în care se află acum în biserica mănăstirii.
Biserica, stăreția și o parte din chilii au suferit din cauza incendiilor provocate de bombele căzute în zonă în timpul primului război mondial dar flăcările n-au atins icoana. Astăzi pe pereții bisericii săpate în stâncă se mai pot vedea picturi murale, neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinți șterse în pridvorul sudic. Interiorul bisericii nu este pictat. Pe pereți sunt însă atârnate icoane. În afara bisericii, lângă peretele de stâncă, se află mormintele unor preoți care au slujit aici în ultimele două secole.
Să ne întoarcem însă la maica Cornelia pentru a afla câte ceva despre viața monahală de la Nămăiești.
– Cum e viața aici la mănăstire? E viața de sine sau de obște?
– E viața de sine. Fiecare măicuță se gospodărește singură, se ocupă de întreținerea ei, de îngrijirea casei în care locuiește, avem slujbe de trei ori pe zi, dimineața Sfânta Liturghie, la ora trei Vecernia și apoi noaptea Utrenia.
– Sunt multe maici la Nămăiești?
– Suntem treizeci.
– Dumneavoastră când ați venit la mănăstire?
– Am venit la vârsta de trei ani și m-au crescut două surori ale mămicii mele, am făcut școala generală aici în sat, am făcut școala monahală de trei ani aici la mănăstire și pe urmă am făcut seminarul teologic.
– Și-ați rămas aici în tot acest timp.
– Da. Foarte devotată mănăstirii Nămăiești.
– Da, foarte devotată acestui sfânt lăcaș al Măicuței Domnului care m-a crescut de mică copilă. Vă invit să mergem în biserică să vă închinați la Sfânta Icoană a Maicii Domnului, să vă spuneți dorințele pe care le aveți și veți vedea că Maica Domnului ajută pe fiecare și îndeplinește dorințele fiecăruia dacă ne rugăm cu credința. Acum e Sfântul Post, să postiți și dvs. pentru că nu e greu. Când un medic dă un regim îl păstrăm cu strictețe dar regimul duhovnicesc ni se pare cam greu. Nu e greu deloc și ne folosește sufletului. Dumnezeu să vă ajute și să mai poftiți pe aici, pe la noi, și să aveți reușită în cererile dvs. Doamne ajuta! (www.crestinortodox.ro Dorina Zdroba)