„Mânăstirea” Gherla

În cei aproape 60 (ptiu!) de ani de viață, am văzut și am auzit tâmpenii cât pentru alte câteva zeci de vieți. Am întâlnit nenumărate tipuri de neisprăviți, dar vă mărturisesc că nici măcar un singur exemplar nu suferă comparație cu numitul Pițurcă, iar cantitatea și calitatea imbecilităților debitate și comise de ăsta, de asemenea sunt incomparabile. Cu fiecare zi care trece de la cataclismele cu Ungaria și Olanda, parcă tot mai multe și mai gogonate auzim în legătură cu acest caz de-a dreptul patologic. Ca să avem un punct de plecare, propun să ne amintim pentru care motiv a făcut dumnealui pârnaie: pe vremea comunismului, exista în Codul Penal o chestie care se numea „practicarea jocurilor de noroc interzise prin lege”. În traducere liberă, asta însemna că n-aveai voie să joci nici table, nici poker, nici rummy pe bani, că puteai face pușcărie. Ei, și? Nu jucau românii table, poker și rummy pe bani? Ba da, cred că toți. Dar n-am auzit niciodată ca vreunul să fi fost arestat și condamnat, cu o singură excepție: numitul Pițurcă Victor. Întrebarea e: cât de prost trebuie să fii ca să faci pușcărie pentru ceva pentru care nimeni altul (din 18 milioane!) n-a făcut niciodată? Plecând de aici, restul vine aproape de la sine: cum poți încredința echipa numită România unui prost? Dar cum o poți încredința unui pârnăiaș? Ba și de 3 ori la rând, după ce la fiecare din precedentele două, l-ai dat afară de prost? Ca-n legile lui Murphy, există și un corolar, pe filiera vechii ziceri: Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul. Deci, n-ajunge I.Q.-ul negativ, nici pârnaia, nici bretonul ăla de fraier, din dosul gării, nici treningul ca de cocalar tot fraier cu care apare la conferințele de presă, peste toate mai face și „fițe și talente” cu oamenii ăia chemați la lot (și aici mă refer mai ales la Mutu), de parcă el, Pițurcă, n-ar fi stat în „cantonament” la Gherla, ci la Mânăstirea Cernica.