Mănăstirea Gai

În zona de nord – vest a Aradului se înalță unul din cele mai reprezentative monumente din secolul al XVII-lea, din zona de vest a țarii, Mănăstirea Sfântul Simion Stâlpnicul sau Mănăstirea Gai. Mănăstirea Gai a fost ridicată între anii 1760-1762 de către episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) pentru veșnica sa pomenire și pentru a fi folosită de urmașii săi în scaunul episcopal al Aradului.
Contractul din 15-26 mai dintre episcopul Sinesie și meșterul arădean Egidius Ioanovici, prevedea ridicarea ansamblului mănăstiresc pentru suma de 98.000 florini aur. Proiectul monumentului a fost discutat de cele două părți contractante. Mănăstirea se înfățișa ca un ansamblu alcătuit dintr-un conac, reședința episcopului, o biserică și anexe gospodărești. Conacul a avut funcția de reședință de vară, pentru episcopii Aradului. Biserica a constituit un lăcaș de cult și închinare pentru o largă masă de credincioși din apropiere.
După demolarea vechii catedrale a Aradului, în anul 1861, au fost strămutate și înmormântate la Gai, în interiorul altarului, rămășițele pământești ale episcopilor înhumați în catedrală. Reînființată în 1964, în prezent este mănăstire de maici, având hramul la 1 septembrie când este sărbătorit Sfântul Simeon Stâlpnicul. Complexul, după dorința ctitorului său, episcopul Sinesie, a fost construit în stil baroc. Conform cerinței lui biserică făcea corp comun cu conacul, care era atașat bisericii pe latura de nord. Întregul complex arhitectonic se înscrie într-un plan în forma literei U, aceasta datorită celor două ieșinduri spre răsărit, marcate de absida bisericii și cea a unui paraclis interior din zona de nord-est a conacului.
Fațada de răsărit a complexului arhitectonic este impunătoare și bogat ornamentată, având nota caracteristică pentru construcțiile de epocă. Turnul bisericii, aflată în zona de sud-vest a complexului, impresionează prin cele două registre și cornișa dintre ele, bogat ornamentată arhitectonic. În axul turnului este plasată ușa de intrare în biserică, prevăzută cu un ancadrament dreptunghiular din piatră. Turnul este prevăzut cu un acoperiș piramidal, compus din pante arcuite și este realizat din tablă de zinc.
În interior, planimetria bisericii prezintă împărțirea caracteristică bisericilor ortodoxe. Spre răsărit se află absida semicirculară a altarului, care la exterior prezintă o formă poligonală. Masa altarului este cioplită din marmură roșie. În altar a fost înmormântat episcopul Sinesie. După demolarea vechii catedrale a Aradului, în anul 1861, au fost strămutate și înmormântate la Gai, în interiorul altarului, rămășițele pământești ale episcopilor înhumați în catedrală. Arhitectura iconostasului evocă stilul neoclasic. Pictura iconostasului a fost realizată de Ștefan Tenetchi în anul 1767 în stilul Renașterii italiene târzii. De o frumusețe deosebită sunt ușile împărătești, cu o ornamentație deosebit de bogată. Acest ansamblu arhitectonic de epocă, a fost întregit prin aducerea, în cadrul complexului, a bisericii de lemn, din Seliștea de Mureș -comuna Petriș – unul din cele mai reprezentative monumente din lemn ale arhitecturii românești de pe Valea Mureșului în secolul al XVIII-lea.
– Valori de artă veche românească
Este impresionantă colecția de „Valori de artă veche românească”, colecție aflată în interiorul vechiului conac. Această colecție, după opinia criticului de artă Horea Medeleanu, unul din principalii organizatori, reprezintă o splendidă imagine a artei vechi românești din acest colț de țară. Prin întregul său ansamblu, complexul de la Gai este unul din punctele de mare interes de pe teritoriul municipiului Arad, necesar a fi cunoscut de cei care trec prin oraș. Mănăstirea își sărbătorește hramul la 1 septembrie, odată cu începutul anului bisericesc. Sfântul Simeon Stâlpnicul, patronul spiritual al mănăstirii, s-a născut în satul Sisan din Cilicia, partea de sud a Turciei de astăzi, din părinți creștini, Susotion și Marta. La vârsta de treisprezece ani s-a hotărât să apuce calea călugăriei și a fost primit la mănăstirea Ograda după ce a petrecut șapte zile la poarta acesteia. În scurt timp a învățat pe de rost toată psaltirea, lucru care le era obligatoriu pe vremea aceea tuturor celor care doreau să intre în viața monahală. Dorind o viață mai aspră decât cea de la mănăstirea Ograda, Cuviosul Simeon a plecat la mănăstirea lui avva Eliodor. Deoarece nici aici nu a găsit o pravilă atât de aspră pe cât și-o dorea, s-a retras timp de trei ani într-o chilie, la poalele muntelui Telanis.
În această pustietate a petrecut pentru prima oară o perioadă de patruzeci de zile de post fără mâncare și fără apă. În urma acestei încercări la care s-a supus, Dumnezeu i-a dat darul vindecării. Drept mulțumire, Sfântul Simeon a continuat acest post în fiecare an, pe perioada Postului Mare. Timp de douăzeci de zile se ruga neîncetat în picioare, iar în restul de douăzeci de zile stătea așezat, nemaiavând putere. Ducându-se vestea despre darul pe care Dumnezeu i l-a dat, multă lume și-a căutat însănătoșirea și alinarea la el. Pentru că cinstirea pe care o primea din partea celor care își găseau tămăduire la el i s-a părut prea mare, a hotărât să ridice un stâlp iar în vârful lui să pună o chilie strâmta în care să se retragă și de unde să nu iasă decât de două ori pe zi pentru a binecuvânta mulțimea adunată. Astfel a devenit primul stâlpnic, mulți urmându-l după aceea.
Prin dovada credinței sale nestrămutate, prin puterea cuvintelor și strălucirea minunilor a îndreptat spre Dumnezeu mulți oameni. Împărați ca Teodosie cel Tânăr sau Leon cel Mare i-au cerut sfatul iar pe împărăteasa Eudoxia a făcut-o să se lepede de calea rătăcirii pe care o apucase. În ziua de 1 septembrie a anului 459 Sfântul Simeon Stâlpnicul a fost chemat la Domnul spre veșnica odihnă.