„Mănăstirea Dragomirna”



„Mănăstirea Dragomirna”
„Mănăstirea Dragomirna”

„Maternitatea și alcoolismul”
„Sînt chestii cari au fost de atâtea ori spuse încât ajung banale și cu toate acestea, de pe cum sufletele îndurerate și credincioase dilnic nu încetează a se ruga, tot astfel noi, încredințați de unele rele cari ne slăbesc nația, nu putem a le înceta. Deci, mamele cât sunt însărcinate, dacă beau rachiu îl alcoolisază dilnic pe copil, căci acela-și sânge alcoolesat hrănesce și trupul damei și al micuțului. Dar nu-i numai atât; îndată ce copilul e născut mai scim că obiceiul țărancelor e să bea cât mai mult rachiu, că doar ar prinde putere, așa că nenorocitul copil urmează a fi alcoolesat și mai departe. Ba, de multe ori în nesciința ei, îi dă să sugă pâne muiată în țuică ca să prindă copilul putere, crede dânsa. Și să ne mirăm atunci că generația din dilele noastre e în mare parte alcoolică, când pe lângă alte pricini exterioare are în sine înclinare spre beutură cu care s’a deprins de când a fost zămislită? ”.
“Gazeta Săteanului”, Anul al XVIII-lea, Nr. 12 (347) 20 (2) Iulie 1900.
„Mănăstirea Dragomirna”
Alături este muzeul mănăstirii. În acest muzeu se pot vedea multe lucruri și opere de artă. Sunt evanghelii și tetraevanghelii, ca cele dăruite, de exemplu, de Anastasie Crimca, de-o măiestrie deosebită. Opere de artă adevărată și muncă neodihnită. Ce oameni trebuie să fi fost aceia cari toată viața lor scriau pe pergament asemenea cărți sfinte, cari munceau și câte-o zi până să dea o literă de o asemenea frumusețe! Ce să mai spunem de crucea de abanos, ferecată cu argint, dăruită de Toma, vistiernicul mănăstirii Voroneț, sau crucea de cedru cu 32 de iconițe, sculptate în lemn, ferecată în argint aurit, dăruită de Crimca. Câteva ore trăite aici, este tot ce poate fi mai frumos, mai plăcut și mai sănătos pentru tot omul care vine să scape puțin de sgomotul și năcazul zilei”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIII, nr. 3266, 8 Iulie 1936.



Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt
Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt