Mănăstirea Cocoș

Mănăstirea Cocoș se află la 6 kilometri distanță de comuna Niculițel și la aproximativ 35 de kilometri vest de orașul Tulcea. Mănăstirea este condusă de o obște de călugări, având drept hramuri Pogorârea Sfântului Duh (biserica mare) și Sfântul Ierarh Nicolae (paraclisul).
Mănăstirea este așezată într-un loc retras, la poalele unui deal învăluit în mireasma pădurilor de tei. Odată, demult, de pe acest deal s-a auzit într-o noapte cântecul unui cocoț sălbatic însoțit de o bătaie de toacă. Călugării spun că acest cântec se mai aude și astăzi, uneori.
Prima atestare documentara a unui așezământ religios în acest loc este din anul 1679, când aflăm despre existența unui schit de sihaștrii, prădat de invaziile vremii.
Mănăstirea Cocoș există din 1833, ctitori fiind călugării Visarion, Gherontie și Isaia din mănăstirea Neamț, care au trecut pe la Muntele Athos, înainte de a se opri aici. Ei au venit până la Isaccea, unde s-au și așezat.
Aceștia au cumpărat o bucată de pământ și au construit o mică biserică din nuiele lipite cu pământ, fără turle și fără clopote, respectând legile musulmane de atunci.
Această biserică, cu reparații făcute în timp, a dăinuit până în 1910 când a fost demolată. Pe locul fostului Altar a fost așezată o troiță pentru aducere-aminte. Pentru că era nevoie de un locaș mai mare și mai trainic, părintele Visarion, devenit arhimandrit și stareț al mănăstirii, construiește în 1853 o nouă biserică din piatră și cărămidă, cu cheltuiala unui mocan ardelean înstărit care, călugărindu-se, a donat mănăstirii întregul său avut.
– La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici
Prima biserică a avut hramul „Sfânta Treime”. După războiul de independență s-au construit și cele 3 turle ale bisericii. Din 1862 până în 1884 urmează ca stareț Daniel, în timpul stăreției se ridică clopotnița masivă și monumentală înaltă de 30 m, existentă și astăzi. În jurul clopotelor sunt 6 firide. Tot Daniel a construit clădirea chiliilor dinspre vest din fața bisericii, în stil oriental, un pridvor și cerdac pe ambele părți, acoperite cu olane.
In 1959 această clădire a fost declarată monument istoric. Celelalte chilii construite de stareții Visarion și Daniel au fost demolate în 1910, odată cu cele două biserici, după ce se încercase fără succes, consolidarea bisericii în 1853.
În 1909 devine stareț arhimandritul Roman Sorescu, călugărit la Ciolanu și în 1910 termină construcția din partea de răsărit unde azi este stăreția, paraclisul, bucătăria și trapeza.
La 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 chilii noi ce se leagă de clopotniță după planul întocmit de arhitectul Toma Dobrescu și care la capătul dinspre răsărit se termină cu o frumoasă clădire cu două etaje în care, în prezent, este muzeul.
La 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici, ale cărei ziduri nu sunt afectate de cutremurul din 28 mai 1912. Lucrată de pietrari italieni după planurile arhitectului bucureștean Toma Dobrescu, este terminată în 1913.
Odată cu începerea războiului în 1916, o mare parte din cei 86 călugări care existau în 1914 au pornit în bejenie împreună cu starețul, luând cu ei majoritatea obiectelor de valoare pe care la întoarcere nu le-au mai adus în totalitate. Starețul Roman Sorescu încetează din viață în 1919, la numai 45 de ani.
Între 1926 și 1929 s-a construit corpul de clădiri din dreapta clopotniței, cu etaj și pridvor. Aici a funcționat o vreme o școală de cântăreți bisericești, iar în prezent este casă de odihnă a episcopiei.
Cutremurul din 1940 a avariat puternic biserica. Incendiul din 27 iulie 1946 a ars clopotnița, topind și clopotele. Lucrările de restaurare au început în 1954 și s-au terminat în 1956, în timpul păstoririi episcopului Chesarie Păunescu, fiind stareț protosinghelul Damaschin Duros. Au fost restaurate și chiliile din vest. Sunt instalate în clopotniță două noi clopote de 500 kg și 375 kg.
În anul 1971, pe teritoriul comunei Niculițel, în apropierea mănăstirii, săpăturile arheologice au adus la lumină o criptă care adăpostea moaștele a patru sfinți mucenici, primele descoperite pe teritoriul țării noastre. Aceștia sunt creștini martiri din secolele III-IV. Inscripțiile în limba greacă din interiorul criptei atestă astăzi moaștele a patru martiri pentru Hristos: Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos. La doi ani de la descoperirea lor, Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca moaștele celor patru să fie depuse în patru racle, la Mănăstirea Cocoș din apropiere.
– 4 iunie, prăznuirea martirilor Zotic, Atal, Camasie și Filip
La 17 ianuarie 1973 sunt aduse în mănăstire și așezate la loc de cinste în biserică, într-o frumoasă raclă, moaștele sfinților martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip, ca o mărturie incontestabilă a credinței strămoșești. Prăznuirea acestor martiri se face în fiecare an la data de 4 iunie.
Biserica este o construcție masivă din piatra în formă de cruce. Absidele din naos sunt adânci și foarte largi. Naosul se delimitează de pronaos prin doi stâlpi voluminoși, câte unul pe fiecare parte, lipiți de zid. Are un pridvor închis în care se intră printr-o ușă masivă, înaltă, cu geam în partea superioară. Are al doilea pridvor deschis, susținut de 6 coloane masive.
Naosul de 19 m lățime în zona absidelor luminat de către două mari ferestre, pe fiecare parte, pronaosul lat de 9 m este luminat de cate o fereastră lată și înaltă pe fiecare parte. Pronaosul și naosul au împreună 24 m în lungime.
Biserica are 3 turle octogonale, străpunse de câte 8 ferestre înguste și înalte. Turla de pe naos este foarte masivă și înaltă. Celelalte două mai mici sunt așezate pe fiecare parte a pridvorului. În exterior, peretele din dreapta naosului are o firidă înaltă, pictată. La fel o firidă înaltă și pictată este pe zidul din răsăritul altarului.
Pictura bisericii a început în toamna anului 1914, executată de pictorul italian F. da Biasse în stil neobizantin și s-a terminat în 1916. A fost restaurată între 1957 și 1960.
Mănăstirea are un muzeu cu icoane vechi și obiecte de artă religioasă adunate din parohiile județului Tulcea. Muzeul adăpostește și o colecție de carte veche, religioasă, în special românească.