Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Marcel Prodan, managerul Alexandrei Stan, sub acuzația de șantaj, bărbatul primind interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.
Potrivit unui comunicat transmis marți de DNA, din rezoluția de începere a urmăririi penale întocmită de procurori reiese că în 15 iunie Marcel Prodan a lovit-o pe Alexandra Stan pentru a o determina să renunțe la peste 40.000 de euro, bani pe care artista îi pretindea pentru prestațiile sale.
„Această sumă ar fi trebuit să fie achitată părții vătămate în baza unui contract comercial încheiat cu SC Maan Music Studio SRL”, se menționează în comunicatul DNA.
În aceste condiții, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au început urmărirea penală în cazul lui Marcel Prodan, administrator al SC Maan Music Studio SRL, pentru șantaj. Totodată, a fost declanșată urmărirea penală și în cazul SC Maan Music Studio SRL.
Marcel Prodan a fost audiat ieri la DNA Constanța, iar procurorii anticorupție i-au adus la cunoștință acuzațiile. Totodată, procurorii au dispus în cazul lui Prodan interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.
Dosarul în care Marcel Prodan este acuzat de șantaj a fost instrumentat de Parchetul Judecătoriei Constanța, care și-a declinat competența către DNA, în condițiile în care bărbatul este administratorul unei societăți comerciale și, potrivit legii, cazul intră în competența procurorilor anticorupție.
Fostul manager al Alexandrei Stan a fost citat la DNA Constanța pentru ieri la prânz, când s-a prezentat la audieri. El a mai fost citat și la Poliția Județeană Constanța pentru a da declarații, săptămâna trecută, însă nu s-a prezentat.
Cântăreața Alexandra Stan a fost internată, săptămâna trecută, la spitalul din Medgidia, după ce a fost bătută de managerul ei artistic, Marcel Prodan.
Vineri, 21 iunie, cântăreața a fost externată, spunând, la ieșirea din spital, că este „slăbită, dar veselă”.
„Așteptăm rezultatul tomografiei de ieri (joi – n.r.) și urmează să mai fac investigații medicale, dar în Constanța. Acum mă duc acasă, la ai mei. O să stau câteva zile, mă relaxez, după care trebuie să mă apuc de treabă, să intru în studio, că a venit vara”, afirma artista, precizând că nu știe dacă va mai cânta piesele care au consacrat-o.
„Trebuie să așteptăm să se soluționeze problema pe cale legală, dar sunt pregătiră să o iau de la zero”, mai spunea Alexandra Stan.
Alexandra Stan le-a mulțumit fanilor pentru suportul moral, dar și cadrelor medicale din spital, care au ajutat-o să treacă mai ușor peste această problemă.
Artista a ajuns la spital cu echimoze după ce ar fi fost bătută de Marcel Prodan. Cei doi au fost găsiți pe marginea unui drum național din Constanța de către un echipaj al Serviciului Poliției Rutiere, care a transportat-o pe cântăreață la spital.
Avocatul Alexandrei Stan a depus, în urmă cu o săptămână, o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Constanța împotriva managerului ei artistic, Marcel Prodan, pentru șantaj. În plângerea respectivă, Alexandra Stan îl acuză pe Marcel Prodan că în zilele de 14 și 15 iunie a amenințat-o și a lovit-o pentru a o determina să renunțe la pretențiile materiale solicitate ca urmare a prestațiilor sale artistice și încasate de societatea al cărei administrator este bărbatul.