MAMORNIȚA – ȚURENI. Din 16 februarie 1428, până 20 iunie 1438, în Divanul lui Alexandru cel Bun și, apoi, al fiilor lui, Ștefan și Ilie, se aflau și „panul Hodco de la Mamurinți… și fratele său, pan Leu”.
13 iunie 1456, printre boierii Divanului Domnesc ai lui Petru Aron Vodă se afla și „pan Grinco de la Mamurinți”.
Aflat în granița Bucovinei cu Herța, aproape de Mologhia, satul Mamurinți sau Mamornița are parte de o primă atestare documentară ca satîn 7 mai 1565, când Lăpușneanu întărește lui Iordache Țura și întregului neam țurănesc întregul sat. Următoarea menționare s-a făcut în 26 februarie 1664, când Duca Vodă a poruncit să fie adus la judecata Divanului Domnesc Lupul Stroescul, care împresurase câteva părți de sat ale lui Constantin de Mamornița. Lupul Stroescul, de altfel, avea câte o gâlceavă cu mai fiecare răzeș, după cum o demonstrează și un alt hrisov al lui Duca Vodă, din 31 iulie 1671, prin care îi poruncește starostelui de Cernăuți, Dumitrașco Boul, să cerceteze cearta ivită, tot pentru părți de moșie împresurate, între Lupul Stroescul și Samuilă. Vornicul Lupul Stroescul se află în dispută pentru părți de sat și cu Andrieșeștii și Țurenii de Mamornița (Ionașco și Andronic Țure, de la care vine, prin bunicul Oanță Țura, numele de mai târziu al satului, Țureni), Ștefan Vodă trimițându-l pe marele pitar Dumitru la Mamornița, în 8 septembrie 1673, să împace părțile.
O împărțeală anterioară, făcută de Gligoraș Gherman și Arsenie Volcinschi, în 15 mai 1671, stabilea că jumătatea de sus a satului aparținea lui Lupul Stroescul și ginerelui lui Brânzanul, popa Samuilă, iar jumătatea de jos s-a împărțit în trei părți, Țurenii, nepoți ai lui Oanță, primind partea de jos, Andrieșeștii, nepoți ai lui Vască, primind partea de mijloc, partea de sus, care fusese a lui Dragotă și pentru care se ivise conflictul fiind împărțită în 12 părți, din care Stroescul primea 10 părți (3 jirebii de la Barnovschi Vodă, 1 de la Țura), 2 părți revenind Andrieșeștilor, care le cumpăraseră de la Barnovschi Vodă.
În 5 aprilie 1710, Iordachi, fiul lui Gligorie Mamurinschi, vindea lui Toader Țura, pentru „un cal, drept 17 taleri, o haină nouă, drept opt taleri, un sac de grâne, drept un taler, și 2 saci de hrișcă, tot drept un taler”, partea lui de moșioară din Mamornița.
În 20 octombrie 1722, Gavril Volcinschi din Mamornița a fost chemat la judecată domnească de către Dosoftei, egumenul Putnei, pe motiv că, după ce zălogise un fânaț, pentru un împrumut, împresurase fânațul, adică își pusese iobagii să cosească și să ia fânul.
În 15 octombrie 1762, Ștefan Hăncul, feciorul lui Hăncu căpitan, vindea a patra parte din satul Mamornița fraților Ioniță, Dumitrașco și Nicolae Potlog, lui Constantin Volcinschi și cumnatei acestuia, Ileana Volniceasa.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mamornița, moșie răzeșească, „55 – toată suma caselor”, însemnând văduvă, Catrina COPÂNCIOAI, 3 jidovi, Copil sin Șmil, Herșcul sin Volva și Volva sin Leiboii, 2 mazili, Neculaiu Potlog și Vasile Brăescul, 1 ruptaș, Gavrilaș sin Țurii, și 48 birnici, adică: Vasile rusul, Chirilă Boicu, Nichifor rus, Ivan rus, Hrihor Tcaci, Iacob rus, Georgii Budac, Ilie sin Bahrin, Onofreiu Polit, Vasile Budac, Onofreiu Vițko, Marco Hitar, David Vițko, Constandin Pătescu, Irimie Pătescu, Velișcu Schion, Ion Vreme, Vasile Cârneală, Grigoraș Zgârcea, Dumitrașcu Gologan, Gavril Bondrâș, Andrei Gologan, Ștefan văcar, Ilii cumnat lui Andrunache, Ion morar, Dumitraș Tărsăuțan, Dumitrașco Vâlcu, Iftemi Zgârcea, Demian sin morar, Georgii săcrier, Simion Caba, Vasile Gurinko, Ion Vărar, Ichim Mintar, Vasile Mintar, Ion Floare, Andronic Kurkomski, Ion Trebișa, Filip Salob, Onofreiu Nazarii, Simion Papadoc, Petre sin preutesii, Dumitraș Stașko, Ștefan pescar, Vasile Cincurăței, Petre herghelegiu, Martin ungurian și Vasile Cocircă.
Conform recensământului lui Gabriel von Spleny, Mamornița avea, în 1774, 2 mazili, 1 popă, 50 țărani și 2 arnăuți. Topografia lui Werenka menționează, pentru 1774, 15 gospodării, iar pentru 1784, 224 familii. În 1890, Mamornița avea 602 locuitori, sub administrația primarului Alexie Andrușec. Învățător era Ioan Seniuc. Cealaltă parte a satului, Turani, avea 900 de locuitori și primar propriu, pe George Dașchevici. Învățător era Alexandru de Dașchevici, George Berariu era preotul satului, iar Emanuil Sgârcea era cantor.
În 1785, Sandu Țura de Mamornița vindea niște părți de moșie din Ispas.
Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril din Țureni a fost construită în 1820, iar bisericuța Sfântului Nicolai din Mamornița avea să fie fundată în 1884 și sfințită în 1886. În 1843, Mamornița era arondată bisericii din Lucovița, biserica din Țureni, cu 507 enoriași, patronată de Ilie Ludwig von Mikuli, fiind slujită de preotul Andrei Alexandrovici. În 1876, biserica din Țureni, la care erau arondați și credincioșii din Mamornița, cu 1.181 enoriași, patronată de Dominik baron von KAPRI, îl avea paroh pe Samuel Lomicovschi. În 1907, paroh era, pentru amândouă bisericile, Ioan Popescul, născut în 1858, preot din 1885, paroh din 1896, iar cantor, din 1905, Ștefan Tudan, născut în 1851.
O școală cu 2 clase avea să fie deschisă, din 1885, la Țureni, iar o alta, tot cu 2 clase, din 1893, la Mamornița[2].
Prin punctul vamal de la Mamornița au trecut, în 1848, majoritatea revoluționarilor moldoveni, dar și Arune Pumnul, care, arestat la București și adus la Iași, a izbutit să fugă în Bucovina, unde i se recomandase să-l caute pe Iraclie Porumbescu, tânăr student la teologie, în acel octombrie al anului 1848.
Banca raiffeisiană s-a înființat la Țureni (Zureni), în 16 noiembrie 1902, sub președinția preotului Ioan Vlaico, director fiind Ioan Popescul, iar vistiernic, Eugen Vogel.
În 1910, mai bine de trei pătrimi ale satului bucovinean de la granița cu România erau galițieni, și doar mai puțini de o pătrime români.
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 383
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 15, 1876 p. 25, 1907 p. 60