Ultimele sondaje de opinie privind voința populară asupra votului de duminică indică un câștig evident pentru candidatul Geoană. Candidatul Băsescu, o spune chiar sondajul comandat de partidul său, pierde. De aici, o imensă agitație în tabăra numită portocalie. Purtători de cuvânt nervoși, agitatori politici care-și ies rapid din fire, aruncarea pe piață a fostei recuzite utilizată în lupta de clasă. Vin mogulii, un fel de moșieri noi, Antonescu, Geoană și Johannis sunt, cum scrie un ziarist devenit prin sprijinul Cotrocenilor europarlamentar, o ”bandă criminală” care confiscă Revoluția. Revoluția, înțeleg, este înfăptuită, a fost înfăptuită exclusiv de eroul revoluționar Traian Băsescu. El a luptat la Timișoara, el a ținut piept în Piața Universității din București tancurilor care sfărâmau baricada, el a fost primul care a ridicat steagul găurit în zona liberă de comunism a României. Nu, nu era sub pat la Revoluție, iar primul său drum nu a fost la sediul securității din Constanța pentru a șterge nu știu ce urme. Era sus, pe elicopterul cu care fugea dictatorul, pentru a fi sigur, Rambo viteaz, că viitorul împușcat va fi împușcat. Portretul acesta, pe cât de eroic pe atât de fals, este fluturat de mici grupuri de agitatori la Timișoara, București, Brașov. ”Azi, în Timișoara, mâine-n toată țara”, se scandează, întocmai ca-n decembrie 1989. Dar ce s-a petrecut? Păi pierde Băsescu, iar dacă pierde este, cum declară ritos doamna Udrea, ”lovitură de stat”. Cum să fie lovitură de stat dacă așa votează majoritatea? Este, fiindcă ce înseamnă în zilele noastre majoritatea? O masă nelegiuită care împiedică demersul patriotic al domnilor și doamnelor EBA, Băsescu, Videanu, Berceanu, Boc de reformare a României și transformarea ei în expresia sublimată a unei grămezi de bani. Pentru școli, pentru autostrăzi, pentru viață mai bună pentru ”români”? Pentru viață mai bună pentru acești câțiva români. În consecință, cei care votează Geoană sunt, în logica portocalie, fiindcă și logica a căpătat culoare, părtași la lovitura de stat.
Manipularea grosolană, era să scriu care se petrece în aceste zile, dar mințeam, manipularea grosolană care se petrece de cinci ani în România având ca țintă și masă de manevră proștii, adică pe mulți dintre noi, continuă și mai apăsat în aceste zile. Este fluturat pericolul comunismului adus de Antonescu și Iohannis care nu contează că n-au fost membri ai partidului comunist. În spatele lor și al lui Geoană stă pitit, ca un uriaș balaur, Ion Iliescu. Nu contează că Bunicuța are 80 de ani și iese pe la partid doar cu câte un sfat care, culmea, e chiar înțelept, nu contează că în viața publică merge doar la unele concerte unde Băsescu n-a fost văzut niciodată, iar la Ziua Națională ascultă emoționat imnul și privește parada. Nu, moșulică ăsta vrea să reinstaureze comunismul împreună cu urmașii pușcăriilor comuniste, într-o asociere pe care, noroc cu doamna Udrea, cu domnul Traian Ungureanu, o vedem în toată agresivitatea ei criminală. Nu iese Băsescu? Atunci dăm foc steagurilor, mașinilor, clădirilor, să nu mai rămână decât Băsescu și poporul. Băsescu și poporul în Piața Universității. Ce ne trebuie Parlament? Voi sunteți majoritatea! Problema e care voi? Majoritatea, conform tuturor sondajelor, votează împotriva lui Băsescu.
Sunt informații că luni, dacă Geoană câștigă, se va pune în aplicare planul așa-zisei revoluții portocalii, care a nenorocit câțiva ani Ucraina. Băsescu nu se va lăsa scos din Cotroceni de votul popular. De altfel, popor pentru el și clica lui înseamnă cei care-l votează. Cei care nu, sunt niște nemernici. Ei trebuie biciuiți în piața publică, trași pe roată, însemnați eventual cu o stea în piept. Sărăcia, a fost și rețeta utilizată de Hitler, este combustibilul cel mai nimerit pentru a face din mase masă incendiară. Mămăliga a explodat la noi după o jumătate de veac de comunism. Cineva încearcă în aceste zile, prin manipulări ordinare, să facă din prostie și din prostime material exploziv. Nu cred că va reuși. Dar atenție, oameni buni, la ziua de luni!
PS : Băsesu și poporul, de fapt Băsescu și poporul lui. Cât de mare este poporul lui Traian Băsescu? Conform unor sondaje ar fi o treime din poporul României. Conform altora ar fi mult mai mult. Atât de mic încât într-o zi, care va veni curând, el aproape se va dizolva cu totul prins de alte griji și alte speranțe.