Mamaia găzduiește cel mai mare eveniment outdoor de modă și muzică din România



Cel mai mare eveniment outdoor de modă și muzică din România – „Moda e musica sotto le stelle” – se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni în Piața Cazinoului din stațiunea Mamaia, iar la eveniment sunt așteptate numeroase personalități atât din lumea mondenă, cât și din viața politică.
Președintele firmei ADV Communication, care organizează acest spectacol, Giulio Bertola, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută în stațiunea Mamaia, că este pentru a treia oară când evenimentul are loc în România, după edițiile din București (2006) și Sibiu (2007), transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, cu această ocazie vor fi prezentate colecțiile haute couture a șase designeri din Italia și unul din România, iar spectatorii vor avea parte și de alte surprize artistice.
„Am invitat un corp de balet format din 10 persoane de la Radioteleviziunea italiană, grupul internațional Drummers, care cântă la tobe și o cântăreață foarte apreciată în Italia, Nadia Straccia. Pe podium vor fi prezentate colecțiile haute-couture Giovani Cavagna, Giani Calignano, Marella Ferrera, Fausto Sarli, Renato Balestra, Farhad Re, împreună cu colecția unei tinere stiliste românce, Mihaela Drafta”, a declarat Giulio Bertola.
El a mai precizat că evenimentul va fi prezentat de Andreea Marin Bănică, iar Monica Columbeanu va prezenta o rochie deosebită de peste 60.000 de euro. Președintele ADV Communication a explicat că vestimentația respectivă a fost comandată de o mare actriță, în urmă cu câteva luni, dar vedeta a rămas însărcinată și apoi rochia nu a mai putut fi terminată. Cu toate acestea, casa de modă Balestra a decis să termine rochia și să o prezinte cu ocazia acestui eveniment. Giulio Bertola nu a dorit să dea numele actriței care a comandat rochia.
El a precizat că valoarea totală a colecțiilor prezentate se ridică la 900.000 de euro, iar hainele au fost asigurate pentru suma de 14.000 de euro. Din cele 30 de modele care vor defila pe scenă, 29 sunt din România, iar una din Italia.
Prezent la conferința de presă, primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a declarat că și-a propus organizarea cât mai multor evenimente de ținută în stațiunea Mamaia, pentru atragerea turiștilor și a precizat că dacă „Moda e musica sotto le stelle” va fi receptat foarte bine de spectatori, atunci va deveni o maniferare anuală.
Președintele ADV Communication a spus că au fost invitate peste 500 de personalități la acest eveniment, iar printre cei care au confirmat participarea se află primarul municipiului București, Sorin Oprescu, și miniștrii Cristian David și Varujan Vosganian. El a fost completat de Radu Mazăre care a afirmat că și-ar dori ca la acest eveniment să vină chiar și președintele Traian Băsescu.
Bugetul destinat acestei manifestări depășește 400.000 de euro, iar Primăria Constanța a alocat pentru eveniment suma de 150.000 de euro.
Evenimentul are loc în 19 iulie, de la ora 21.30.