Identificați de poliție

Mamă și fiu, tâlharii din zona Gării Burdujeni



Judiciariștii Secției de Poliție Burdujeni au reușit să-i identifice pe femeile și individul de etnie romă care, în noaptea de marți spre miercuri, au atacat și jefuit pe stradă un bărbat care se deplasa dinspre Gara Burdujeni spre pasarelă.
Individul care a acostat victima sub pretextul că vrea să-și aprindă o țigară, după care a lovit-o puternic peste față, este un adolescent în vârstă de 16 ani, Nicolai M..
Cele două femei care îl însoțeau pe minor sunt mama, respectiv mătușa adolescentului, Elena F. (37 de ani) și Genovica C. (30 de ani).
Toți trei sunt din județul Iași, însă locuiesc fără forme legale în municipiul Suceava, pe Aleea Dumbrăvii.
Minorul și cele două femei, ambele gravide, au fost aduse la sediul Secției de Poliție Burdujeni și și-au recunoscut fapta.
În noaptea de 10/11 august a.c., în jurul orei 23.30, Gavril N., în vârstă de 48 de ani, din comuna Stroiești, a fost acostat de un tânăr care i-a cerut un foc, după care l-a lovit puternic, victima prăbușind-se la pământ.
Polițiștii au stabilit că doar una dintre femeile care îl însoțeau pe minor, și anume Elena F., mama acestuia, l-a ajutat pe adolescent să-l tâlhărească pe bărbat, sustrăgându-i din buzunarul interior al vestei portofelul în care avea cartea de identitate și două carduri, iar din tocul de pe curea telefonul mobil, în valoare de 200 de lei.
Polițiștii au reușit să recupereze portofelul cu acte și carduri și încearcă să dea și de urma telefonului mobil, care, au mărturisit autorii, a fost vândut unei persoane necunoscute contra sumei de 50 de lei.
Elena F. și fiul acesteia sunt cercetați în prezent, în stare de libertate, pentru tâlhărie.