O femeie în vârstă de 70 de ani și fiul ei au rămas fără acoperiș deasupra capului după un devastator incendiu care le-a mistuit locuința. Sâmbătă noapte, în jurul orei 24,00, un apel la 112 a anunțat un incendiu la casa Zamfirei Goleanu, din orașul Broșteni.
Primii ajunși la fața locului au fost lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, ulterior intervenind și pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei.
Din păcate, casa construită din lemn era deja puternic cuprinsă de flăcări înaintea de sosirea pompierilor, astfel că nu s-a reușit decât salvarea unei mici părți din locuință.
Acoperișul casei, o parte a pereților, mobilier, aparatură electrocasnică, acte de identitate, toate s-au făcut scrum, pagubele fiind estimate la aproximativ 50.000 de lei. Pompierii au reușit să salveze o casă învecinată și anexele din gospodăria familiei Goleanu, imobile evaluate la o valoare totală de 70.000 de lei.
„Din păcate, din locuință nu au mai rămas decât câțiva pereți, nu mai este locuibilă. Bătrâna și fiul ei, beneficiar de ajutor social, vor sta deocamdată la niște rude, unde probabil vor trebui să treacă întreaga iarnă”, a precizat Stelian Chirilă, primarul orașului Broșteni.
Din cercetările pompierilor rezultă că focul a izbucnit de la o scânteie sărită din coșul de evacuare a fumului din locuință, coș care era deteriorat. Pompierii avertizează cu privire la pericolul deosebit pe care îl reprezintă hornurile care nu sunt curățate și într-o stare bună de funcționare.