Un tânăr în vârstă de 25 de ani și mama acestuia, în vârstă de 54 de ani, au fost săltați ieri dimineață și aduși alături de alți suspecți la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava, sub acuzația că făceau parte dintr-o rețea de contrabandiști de țigări. Ieri dimineață au fost efectuate 22 percheziții domiciliare la imobile aparținând învinuiților, pe raza județelor Suceava, Vrancea, Mureș și a municipiului București, fiind puse în aplicare 25 de mandate de aducere.
Monitorizați din martie 2012
Din martie 2012, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, sub conducerea și coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au adunat informații și au efectuat cercetări într-o primă fază față de George Ovidiu Cîmpan, în vârstă de 25 de ani, mama acestuia, Doina Cîmpan, de 54 de ani, ambii din municipiul Suceava, și Viorel Mihai Ionuța, de 48 de ani, din Siret, puși sub acuzare pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.
Țigările erau introduse în țară de complici peste frontiera verde și prin PTF Siret
Conform anchetei procurorilor DIICOT Suceava, cei trei, împreună cu cetățeanul ucrainean Belyavyy Dmytro, cu Doina Ramona Uifalvi, de 39 de ani, Doina Cadar, de 50 de ani, Vasile Cadar, de 53 de ani, din municipiul Târgu-Mureș, Alexandru Ionescu, de 53 de ani, Sandu Tudor de 48 de ani și Mihai Florin Iancu, de 28 de ani, din municipiul București, au constituit o grupare infracțională cu preocupări pe linia achiziționării, depozitării, transportării și comercializării unor cantități de țigări de proveniență extra-comunitară, introduse prin contrabandă în România din Ucraina, atât peste frontiera verde cât și prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Mama și fiul se aprovizionau cu țigări și le valorificau în țară
Tânărul în vârstă de 25 de ani și mama acestuia se aprovizionau cu diverse cantități de țigări de la cetățeanul ucrainean Belyavyy Dmytro și de la Viorel Mihai Ionuța, care le introduceau ilegal în țară și le transportau pe relația Siret-Suceava. De la Suceava, rezultă din ancheta coordonată de DIICOT Suceava, George Ovidiu Cîmpan și Doina Cîmpan la vindeau mai departe unor alți membri ai rețelei, o femeie din Suceava, Crina Panțiru, în vârstă de 59 de ani, plus trei persoane din Târgu Mureș și încă trei din București. De transport, arată procurorii, se ocupau Cătălin Cîmpan, în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Șcheia, un alt fiu al Doinei Cîmpan și George Posteucă, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Suceava, angajat al unei firme de curierat rapid.
Profitul a atras și alți membri în grupare
Începând din august 2012, structurile de combatere a crimei organizate au stabilit că la gruparea infracțională au aderat și Marian Toader Lazurcă, în vârstă de 22 de ani, și Adrian Petrică Grămadă, de 21 de ani, ambii din Grănicești, care în scurt timp au devenit furnizori principali de țigări, pe care le obțineau în principal de la suspectul Mihai Burciu, în vârstă de 27 de ani, din Vicovu de Jos, și pe care le transportau cu autoturisme conduse de complicii Florin Gherasă și Răzvan Dumitru Grumeza, ambii de 22 de ani, tot din municipiul Suceava. O parte din țigări, arată anchetatorii, erau valorificate și altor persoane, printre care au fost identificați: Daniela Pavel, în vârstă de 43 de ani, din municipiul București, prin intermediul șoferului de camion George Ieșan, în vârstă de 27 de ani, din Șerbăuți, Marian Radu, de 46 de ani, din Focșani și Mihai Șovea, în vârstă de 52 de ani, din orașul Salcea.
Gruparea infracțională se aproviziona cu țigări de la mai multe persoane în același mod, inclusiv de la Ciprian Ernest Demescă, în vârstă de 26 de ani, din orașul Siret, care le comercializa pe aceeași filieră acelorași beneficiari, dar și numitei Daniela Rus, de 36 de ani, din municipiul Târgu-Mureș.
Prejudiciul, estimat preliminar la 500.000 de lei
Pe parcursul cercetărilor s-a reușit identificarea și indisponibilizarea a cinci transporturi de țigări, fiind confiscate 8.856 de pachete care urmau să fie valorificate în mod ilegal în țară.
Prejudiciul creat de grupare a fost estimat preliminar la 500.000 de lei.
În acțiunea coordonată de DIICOT Suceava au participat și polițiști de la Brigăzile de Combatere a Criminalității Organizate din București, Mureș și Vrancea, în descinderile de ieri dimineață fiind angrenați și jandarmii.
Suportul tehnic și informativ în cadrul anchetei a fost asigurat de către DGIPI, SRI și DOS-SOS Suceava.
Aseară, la închiderea ediției, mai mulți suspecți erau încă audiați la sediul DIICOT Suceava, în vederea emiterii unor ordonanțe de reținere.