Tupeu maxim

Mama și fiica discutau în sufragerie, și hoții au furat poșeta din dormitor



Obrăznicia și tupeul hoților ating limite tot mai greu de crezut. Ultimul caz care sfidează orice imaginație s-a petrecut în după-amiaza zilei de miercuri, când hoții au acționat în dormitorul unui apartament din municipiul Suceava, iar proprietarii se aflau în camera alăturată, în sufragerie. Totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt, iar hoții au speculat faptul că geamul dormitorului era larg deschis, iar perdeaua trasă într-o parte.
„S-a constatat că în intervalul orar 16.55-17.10, persoane necunoscute au pătruns prin escaladarea geamului rămas întredeschis în apartamentul reclamantei situat la parterul imobilului și au sustras din dormitor o poșetă de damă aparținând Rozicăi G., de 58 de ani, din municipiul Suceava, ce conținea actul de identitate, cartea de alegător și suma de 24 de lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.
Culmea este că, la acea oră, păgubita se afla în camera alăturată, unde discuta cu fiica ei. Chiar dacă și-au dat seama rapid că au căzut victime hoților și au sunat la serviciul de urgență 112, cele două femei nu au mai putut fi ajutate.