Un cumplit accident rutier, care a distrus o familie, s-a petrecut ieri după-amiază la trecerea la nivel cu calea ferată din apropiere haltei CF Văratec. Trenul internațional Moscova-Sofia, care circula în zona de linie dreaptă cu aproape 100 de kilometri la oră, a lovit în plin un autoturism VW. Ce a urmat este greu de descris în cuvinte, cei doi ocupanți ai mașinii, mama și fiul său de doar cinci ani, fiind pur și simplu sfârtecați pe calea ferată.
Femeia era însărcinată în luna a noua
Simona Irimia, în vârstă de 34 de ani, din Prelipca-Salcea, se îndrepta spre casă. Femeia, însărcinată în luna a noua, îl avea alături în mașină pe fiul său cel mai mare, un băiat în vârstă de cinci ani. Ajunsă la trecerea la nivel cu calea ferată, una cu vizibilitate foarte bună, semnalizată cu semafor, femeia a ignorat aproape inexplicabil semnalul de apropiere a trenului. A intrat în gabaritul căii ferate și, deși trenul venea de pe linia a doua, dinspre Suceava, nu l-a observat. Lovită în plin, mașina a fost târâtă mai bine de 150 de metri, până după stația CFR. Cadavrul femeii a fost găsit la câțiva metri de trecerea unde s-a produs impactul, în timp ce copilul său a rămas între fiarele mașinii, fiind târât până când locomotiva a putut să se oprească.
Motorul, volanul, bucăți de portieră, stăteau împrăștiate pe linia ferată, completând imagini de coșmar, pe care oamenii ajunși la fața locului nu le vor putea uita niciodată.
Declarația mecanicului de locomotivă
„Era cu copilul, poate stătea de vorbă cu el, poate avea muzica prea tare…. cine știe, nu-mi dau seama cum de nu a auzit semnalul locomotivei.
Așa ceva nu se poate evita dacă șoferul nu oprește…. Aveam 94-95 de kilometri la oră. Efectiv a realizat că vine trenul când nu se mai putea face nimic a oprit și și-a pus mâinile la ochi”, este declarația șocantă a mecanicului Săndel Jarcău, care a avut ghinionul să fie de serviciu ieri pe trenul internațional Moscova-Sofia.
O clipă de neatenție a distrus o familie
La fața locului au ajuns în scurt timp rude ale familiei lovite de cumplita tragedie. Oamenii erau îngroziți de ce puteau vedea pe calea ferată și se gândeau cu groază la ce este în sufletul soțului femeii. Ajuns și el la locul tragediei, bărbatul nici măcar nu se mai putea ține pe picioare.
„Mai are un copil acasă, cel din mașină avea cinci ani. Era însărcinată în luna a noua, săraca. Mergea spre casă, fusese în oraș la cumpărături. A rămas soțul cu băiatul mai mic…. mare nenorocire”, nu-și găsea cuvintele Ambrozie Bilius, cumnat cu bărbatul rămas fără soție și copil.
Ancheta de la fața locului a fost demarată de lucrătorii Poliției Transporturi Feroviare, însă condițiile producerii tragediei sunt clare. Nerespectarea semnalelor de avertizare de la trecerea la nivel cu calea ferată.
Din cauza accidentului, trenul internațional a rămas la fața locului aproximativ o oră și jumătate. Circulația celorlalte trenuri a continuat pe alte linii, acestea înregistrând doar mici întârzieri.
Accident groaznic
Mamă însărcinată și fiul ei în vârstă de cinci ani, sfârtecați pe calea ferată
