Mama FNI, în libertate



Ioana Maria Vlas a ieșit din arest Foto: MEDIAFAX
Ioana Maria Vlas a ieșit din arest Foto: MEDIAFAX

Ioana Maria Vlas, fostul președinte al SOV Invest, a ieșit, aseară, în jurul orei 19.00, din sediul Direcției Cercetări Penale, aceasta spunând că este obosită și nu poate face prea multe declarații, dar explicând că de acum încolo va continua să lupte pentru dovedirea nevinovăției sale.
Întrebată dacă vrea să îi transmită ceva lui Sorin Ovidiu Vântu, Vlas a răspuns că îi dorește „toate cele bune”.
La întrebarea care va fi primul lucru pe care îl va face după eliberare, Ioana Maria Vlas a spus că va face un duș.
Vlas a mai spus că nu s-a luptat pentru ea, ci pentru aflarea adevătului în această cauză. Ea a precizat că nu se aștepta la eliberarea sa de către instanță.
Întrebată ce a determinat-o să ceară eliberarea din arest, având în vedere că până anul trecut a refuzat constant acest lucru, Vlas a răspuns: „Să sperăm că nu veți afla niciodată”.
În drum spre mașina care o aștepta, Vlas a mai spus jurnaliștilor care comentau modelul vehiculului: „Tot ați spus despre mine că sunt bogată”.
Ioana Maria Vlas, fostul președinte al SOV Invest, a fost pusă în libertate de către Curtea de Apel București, care a decis, luni, revocarea mandatului emis pe numele acesteia.
Ea a fost încarcerată în 27 martie 2003, după ce a fost extrădată, la cererea sa, din Israel și a stat cinci ani în detenție.
În urmă cu o săptămână, dezbaterile în procesul în care Ioana Maria Vlas – acuzată de prăbușirea Fondului Național de Acumulare (FNA) – s-au încheiat, magistrații Tribunalului București urmând să dea o soluție în acest caz miercuri, 9 aprilie.
SOV: „Felicitări!”
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, care a fost cercetat în dosarul Fondului Național de Investiții, dar a fost scos din cauză, a comentat, pentru MEDIAFAX, eliberarea Ioanei Maria Vlas spunând doar: „Felicitări!”.
Vântu a refuzat să comenteze altfel știrea referitoare la eliberarea Ioanei Maria Vlas, spunând doar: „Felicitări!”.
„Nu am ce să spun în plus”, a adăugat Vântu.
Tot ieri, Sorin Ovidiu Vântu a fost amendat cu 5.000 de lei (1.400 de euro) pentru că nu s-a prezentat la procesul Fondului Național de Investiții (FNI), pentru a fi audiat, fiind a patra oară când a fost citat și nu a venit în fața instanței.
Curtea de Apel București a constatat faptul că Vântu avea cunoștință de termen, poliția transmițând mandatul de citare, însă omul de afaceri a refuzat să se prezinte, motiv pentru care judecătorii au decis amendarea acestuia cu 5.000 de lei.
Totodată, judecătorii vor emite un alt mandat de aducere pentru termenul următor al procesului.
Sassu: Este doar un pion în acest joc
Fostul președinte al Comisiei parlamentare de anchetă în cazul FNI, Alexandru Sassu, consideră că, în ciuda numeroaselor investigații, nici una din instituțiile abilitate nu a reușit să ajungă la o concluzie clară cu privire la cei implicați și că Ioana Maria Vlas „este doar un pion în acest joc”.