Anchetă aproape de final

Mama Dianei Maloș a primit, ieri, hainele cu care era îmbrăcată fiica ei în ziua morții



Procurorii criminaliști care anchetează moartea Dianei Maloș (18 ani), fostă Miss Vacanța 2008, tânăra care a fost găsită spânzurată, în luna decembrie a anului trecut (11 decembrie), într-un paltin din spatele mănăstirii „Sf. Ioan” Suceava, i-au înmânat, ieri, mamei acesteia, hainele cu care fiica ei era îmbrăcată în ziua în care a fost găsită.
Însoțită de un avocat, Adina Paicu a izbucnit în plâns în momentul în care a primit hainele, precum și ghetele cu care era încălțată Diana.
Faptul că a fost nevoită să aștepte mai bine de două luni să primească hainele fetei a fost motivat de anchetatori prin aceea că obiectele de îmbrăcăminte au fost examinate în laboratoarele Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Urmele lăsate de încălțămintea tinerei pe sol au fost găsite și pe trunchiul copacului, lucru care, susțin anchetatorii, indică faptul că ea s-a urcat în copac. De altfel, pe pantaloni, în zona coapselor, au fost găsite urme de frecare dinamică, urme care, explică anchetatorii, arată faptul că Diana Maloș s-a cățărat în paltinul în care a fost găsită spânzurată.
De pe pantaloni s-au prelevat și elemente vegetale din scoarța copacului, aceleași urme de scoarță regăsindu-se și pe palmele Dianei Maloș, precum și pe partea din față a hainei cu care era îmbrăcată.
Surse judiciare ne-au confirmat că dosarul va fi închis în aproximativ o lună, concluzia anchetatorilor fiind aceea că Diana Maloș s-a sinucis.



Recomandări