Mama celui de-al patrulea copil al lui Jude Law este un model american



Samantha Burke, model și actriță aspirantă originară din Florida (SUA), este mama celui de-al patrulea copil al actorului britanic Jude Law, potrivit avocatului acesteia, informează people.com.
„Domnișoara Burke poate confirma că a avut o relație cu domnul Law și că va da naștere copilului acestuia în toamnă”, a declarat avocatul pentru site-ul de știri mondene tmz.com. „De când l-a informat pe domnul Law despre sarcină, acesta a fost foarte deschis și a sprijinit-o pe domnișoara Burke”, a spus avocatul.
Un prieten al modelului a declarat, de asemenea, pentru People, că aceasta este „însărcinată cu copilul lui Jude Law”.
Purtătorul de cuvânt al lui Jude Law a refuzat să comenteze aceste informații.
Miercuri, actorul a anunțat că așteaptă cel de-al patrulea copil cu o femeie a cărei identitate a refuzat să o dezvăluie.
„Jude Law poate să confirme acest lucru. El a fost înștiințat că va deveni tatăl unui copil – care se va naște în toamna acestui an -, rezultat al unei relații pe care a avut-o anul trecut. Jude Law nu mai formează un cuplu cu persoana în cauză, dar intenționează să se implice pe deplin în creșterea și în viața copilului său. Este o chestiune în întregime privată și nici o altă declarație nu va mai fi făcută pe marginea acestui subiect”, a explicat agentul de presă al actorului Jude Law.
Actorul britanic Jude Law a fost căsătorit cu actrița Sadie Frost, în perioada 1997 – 2003, iar cei doi artiști au împreună trei copii.
Jude Law, născut în 1972, este actor, regizor și producător de film. Law și-a început cariera în teatru și televiziune, dar a devenit cunoscut după ce a jucat în lungmetraje semnate de Andrew Niccol, Clint Eastwood și David Cronenberg, fiind nominalizat la premiul Oscar, în 1999, pentru rolul din filmul lui Anthony Minghella „Talentatul domn Ripley”. Pentru același rol a câștigat și un premiu BAFTA, în 2000. În 2003, Law a fost din nou nominalizat la premiul Oscar, pentru rolul dintr-un alt film al regretatului regizor Anthony Minghella, „Cold Mountain”. Actorul britanic va fi prezent pe afișul filmului „Sherlock Holmes”, care va fi lansat pe 25 decembrie, în care va juca rolul asistentului celebrului detectiv, Dr. Watson.
În 2007, Jude Law a primit titlul de Cavaler al Artelor din partea guvernului francez.



Recomandări

”Îngerul speranței”, noul film românesc regizat de Cristian Prisecaru care se află în plină producție și în care joacă și actorul sucevean Bogdan Amurăriței