Grozăvia de la Câmpulung

Mama care s-a aruncat cu fiul în brațe în fața trenului va fi cercetată pentru tentativă de omor



Locul în care s-a petrecut nenorocirea
Locul în care s-a petrecut nenorocirea

Femeia în vârstă de 30 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care s-a aruncat în fața unui tren cu fiul ei de 5 ani în brațe, va răspunde și în fața legii pentru gestul inexplicabil pe care l-a făcut. Având în vedere că aceasta nu a avut intenția de a-și suprima doar viața ei, ci și pe a fiului, anchetatorii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava își vor declina competența în acest dosar Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, competent să efectueze cercetări pentru infracțiunea de tentativă de omor sau tentativă de violență în familie raportată la tentativă de omor, așa cum prevede Codul Penal în cazul violențelor între membrii familiei.
Clipele de groază de lângă Gara Câmpulung Moldovenesc
Acum două zile, miercuri, în jurul orei 15.00, mecanicul trenului Regio 5711 Câmpulung Moldovenesc-Ilva Mică a sesizat că, imediat după ce a plecat în cursă, o femeie cu un copil în brațe s-a așezat pe linie, în fața locomotivei. Mecanicul a frânat, a oprit trenul, însă mama și copilul erau deja sub roțile garniturii.
Dacă mama, Carmen Tudoreanu, s-a ales cu un picior amputat, fiind operată de urgență de medicii de la Câmpulung Moldovenesc, starea copilului de 5 ani, Robert, este și mai gravă.
Copilul este în stare foarte gravă, cu prognostic rezervat
Copilul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iași cu leziuni cumplite, ambele picioare fiind secționate, de asemenea un braț fiind și el parțial secționat.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Sfânta Maria”, dr. Cătălina Maria Ionescu, ne-a declarat, ieri, că starea lui Robert este în continuare foarte gravă, prognosticul medicilor fiind rezervat.
Potrivit dr. Ionescu, la bontul piciorului drept al copilului, amputat de tren de la jumătatea coapsei, a mai rămas doar masa musculară, iar la piciorul stâng, amputat parțial, chirurgii ieșeni au reușit să facă reconstrucția osoasă, musculară, nervoasă și vasculară.
”Am reimplantat membrul inferior stâng”, a declarat medicul.
O intervenție amplă de reconstrucție a fost necesară și la mâna stângă, dar multiplele leziuni suferite și gravitatea acestora fac oricând posibilă o complicație, care să-i fie fatală băiatului.
Anchetă: Copilul era recunoscut de tată, însă acesta nu ținea legătura cu familia
Imediat după accident, apropiații femeii vehiculau că aceasta a recurs la un gest atât de extrem deoarece copilul nu a fost recunoscut de tată. Din verificările efectuate de cei de la Direcția de Protecție a Copilului Suceava rezultă că băiatul era totuși recunoscut de tată, însă acesta nu ținea legătura cu familia.
„Era un copil recunoscut de tată, singurul rezultat din concubinajul celor doi. Ambii părinți au fost în Spania, unde copilul s-a și născut, dar mama s-a întors la Câmpulung singură, la puțin timp după ce l-a adus pe lume pe băiețel”, a declarat Nicoleta Daneliuc, purtătorul de cuvânt al instituției. Ea a mai precizat că din ancheta efectuată de colegi la fața locului rezultă că în ultimii cinci ani tatăl nu a ținut legătura cu mama și nici cu băiatul.
Prioritatea din momentul de față este salvarea copilului. Dacă acesta va supraviețui, rămâne de văzut cine îl va crește în continuare. O variantă ar putea fi bunicii materni, însă sunt și alte posibilități.
„Așteptăm și reacția tatălui după un asemenea eveniment tragic”, a mai subliniat Nicoleta Daneliuc.




Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Ciubucul logofătului Buhuș

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru