Înalta Curte de Casție și Justiție (ICCJ) a respins, marți, contestația Direcției de Muncă și Protecție Socială Alba față de hotărârea judecătoarească prin care i s-a dat câștig de cauză mamei care reclama statul că îi plătește indemnizație doar pentru un singur copil, deși are tripleți. Instanța supremă a respins și această contestație, numită contestație în anulare, fiind ultima prevăzută de legislație, astfel că mama tripleților, Ionela Danciu, poate începe punerea acesteia în aplicare.
În timpul ședintei de judecată, Ionela Danciu a reclamat judecătorilor că Direcția de Muncă Alba încearcă tergiversarea contestației pe care a făcut-o. Aceasta a precizat că instituția nu a depus până la termenul de judecată motivele care au stat la baza contestației în anulare.
Danciu, care s-a reprezentat singură, a spus că decizia instanței supreme prin care ea a câștigat procesul cu statul este una corectă.
La ieșirea din sala de judecată, Ionela Danciu a spus că „greul nu a trecut încă”, precizând că instituția cu care se judecă a făcut și o cerere de revizuire a deciziei prin care ea a câștigat. Această cerere se va judeca la instanța supremă în 27 ianuarie 2009.
În respectiva cerere de revizuire, Direcției de Muncă și Incluziune Socială Alba arată că, la soluționarea cauzei pe fond, trebuia citat și Guvernul României.
„Solicităm încuviințarea cererii de revizuire și schimbarea în totalitate a hotărârii 3386 din 2008 în sensul admiterii recursului, casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei la aceeași instanță de judecată în vederea introducerii în cauză a emitentului actului administrativ, respectiv Guvernul României”, se arată în cererea de revizuire a Direcției de Muncă și Incluziune Socială Alba.
O femeie din Aiud, județul Alba, a câștigat, în 9 octombrie, la un complet de trei judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul cu Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba, pe care o acționase în judecată pentru că are tripleți, dar primește indemnizație pentru un singur copil.
Direcția de Muncă și Protecție Socială Alba a făcut contestație în anulare împotriva deciziei la un alt complet de judecată. Concret, Direcția a formulat, în 20 octombrie, contestație în anulare, această acțiune fiind o cale extraordinară de atac prevăzută de normele legale.
Ionela Danciu a dat în judecată Direcția Muncii Alba din 2006, întrucât primise indemnizație doar pentru un singur copil. În august 2008, ea a câștigat în primă fază procesul la Curtea de Apel Alba, care a admis excepția de nelegalitate. Potrivit Legii 148/2006, modificată printr-o ordonanță de Gurvern, mamele primesc indemnizație la fiecare naștere. Legea nu face însă nicio referire la mamele care la o singură naștere pot aduce pe lume doi-trei sau mai mulți copii.
Direcția Muncii Alba a atacat decizia Curții de Apel Alba la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a respins recursul ca nefondat.
Astfel, femeia a cerut să i se dea retroactiv banii care le-ar fi revenit de drept celorlalte două fetițe, suma ridicându-se la 288 de milioane de lei vechi.
Potrivit statisticilor, în România 3.500 de femei nasc anual gemeni și 1.500 tripleți.