Tentativă de omor

Mamă a trei copii, condamnată trei ani și șase luni de închisoare după ce și-a înjunghiat soțul

O femeie în vârstă de 32 de ani, mamă a trei copii, a fost ridicată de polițiști de la domiciliu vinerea trecută și introdusă direct în arest, măsura fiind dispusă după ce instanța a condamnat-o definitiv la trei ani și șase luni de închisoare, pentru o tentativă de omor comisă asupra soțului său.
Ileana Deliman, domiciliată în comuna Iacobeni, va sta după gratii pentru că și-a înjunghiat soțul în burtă, atacul punându-i acestuia viața în pericol. Fapta s-a petrecut pe 16 iunie 2011, la ora 2.00 din noapte.
Conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care au întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată, în acea noapte, cei doi soți se aflau într-un bar de pe raza comunei Iacobeni și s-au luat la ceartă pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În timp ce mergeau spre casă, bărbatul și-a lovit nevasta, scandalul continuând și acasă. La un moment dat femeia a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și și-a înjunghiat soțul în burtă, după care a părăsit locuința cu doi dintre copii, plecând la fratele ei, care locuiește în apropiere.
Ajuns la spital, soțul acesteia, în vârstă de 31 de ani, a declarat că s-a tăiat singur, în încercarea de a-și pune capăt zilelor, vrând să-și protejeze nevasta.
Ulterior, însă, după ce a fost transferat de la Spitalul Municipal Vatra Dornei la Spitalul Județean Suceava, bărbatul a recunoscut că a fost înjunghiat de soție.
Femeia este mamă a trei băieți, cel mai mic în vârstă de cinci ani, iar cel mai mare de 11 ani.
Ileana Deliman a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, de unde va fi transferată la penitenciarul în care își va ispăși pedeapsa.

Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Un sucevean a murit în Italia, la Roma, sub dărâmăturile unui turn care s-a prăbușit parțial în timpul lucrărilor de consolidare

Femeie ruptă de beată, lovită de o mașină în timp ce mergea haotic pe stradă și împingea un cărucior în care se afla copilul de doar 4 luni

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România eternă

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

După ce a fost transferat de la Iași la Suceava cu accident vascular cerebral, aici a făcut și un infarct miocardic