Cupa României

Măliniul și Gura Humorului au rămas acasă după 16-imi



În această săptămână s-au disputat meciurile din 16-imile Cupei României, fază ce a adus din nou câteva surprize, dar și foarte multe goluri marcate. Cea mai categorică victorie a fost obținută de formația Viitorul Liteni, care s-a impus pe terenul Recoltei Fântânele cu scorul de 9 – 0. Una din surprizele acestei faze a fost victoria, cu scorul de 8 – 1, a echipei din liga a 5-a, Moldova Drăgușeni, în fața Unirii Boroaia, cea care evoluează în liga a 4-a. O altă victorie la scor s-a înregistrat la Siret, acolo unde echipa locală Zimbrul a trecut cu 7 – 0 de Locomotiva Dornești. Au fost și două meciuri în care câștigătoarea s-a decis abia după executarea loviturilor de departajare, la Frătăuții Vechi, unde Bucovina Frătăuții Noi a câștigat cu 6 – 5, după ce la finalul timpului regulamentar era 2 – 2, dar și la Mitoc, unde Florconstruct Pătrăuți s-a impus cu 6 – 5, după 0 – 0 la finalul prelungirilor. O surpriză a fost și eliminarea Forestei Mălini, scor 2 – 3, la Sporting Bunești, dar și cea a CS Gura Humorului, care a pierdut cu 1 – 5 la Fagga Pârteștii de Jos.
Iată mai jos și rezultatele complete din cele 16 meciuri ale acestei faze din Cupa României
Fagga Pârtești de Jos– CS Gura Humorului 5 – 1
AS Unirea Horodnic – FC Marginea 3 – 4
Sporting Bunești– Foresta Mălini 3 – 2
Vânătorul Dorna Candrenilor – Dorna VatraDornei2 – 5
Larix Dornișoara – Minerul Iacobeni2 – 4
Bradul Putna – Bucovina Rădăuți 4 – 1
Progresul Frătăuții Vechi – Bucovina Frătăuții Noi2 – 2 (5 – 6, după loviturile de departajare)
Zimbrul Siret– Locomotiva Dornești 7 – 0
Știința Mitoc – Florconstruct Pătrăuți 0 – 0 (5 – 6, după loviturile de departajare)
Progresul Salcea – Steaua Dumbrăveni0 – 1
Recolta Fântânele – Viitorul Liteni0 – 9
Moldova Drăgușeni– Unirea Boroaia 8 – 1
Foresta Moldovița– Victoria Vatra Moldoviței 4 – 3
Călimani Șaru Dornei– Rarăul Câmpulung Moldovenesc 3 – 2
Voința Stroiești – Rapid CFR II Mihoveni4 – 5
Danalis Zvoriștea – Sporting Suceava1 – 1 (1 – 4, după prelungiri)



Recomandări

Tarife speciale pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv din construcții și demolări, stabilite în municipiul Suceava

Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract
Gestionarea deșeurilor voluminoase, din reamenajările interioare sau exterioare generate de persoanele fizice, taxată separat, cu contract

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA
DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post