MALATINEȚ. În 20 decembrie 1437, printre cele 52 sate întărite lui Mihail de Dorohoi, se afla și satul Milianăuți, sat care avea să-i fie întărit, în 8 iunie 1456, prin uricul lui Petru Aron Vodă, lui Sin de Hotin, drept zestre a jupânesei lui, nepoata lui Mihail de Dorohoi, dar sub numele de Malinți.
Situat în granița cu Galiția, dincolo de Prut, în Ținutul Coțmanilor, în megieșia satelor bucovinene Gavrilești, Clivești, Stăuceni, Șișcăuți și Jujineț, seliște pustie în 1520, satul Malatinți, cum se numea pe atunci, a fost întărită, prin uric al lui Ștefăniță Vodă, datat în 7 ianuarie 1520, diacului domnesc Ion Turcul, străbunul zvăpăiaților boieri Turculeț de mai târziu. În 12 februarie 1546, satul este întărit ginerelui lui Ion Turcu, Petru Vartic, iar de la acesta ajunge, tot prin înzestrarea fetelor, după 1664, în stăpânirea lui Toderașco Jora și ai descendenților lui, inclusiv Ieremia, la 5 aprilie 1733, apoi fiica lui, Iliana, căsătorită cu Nicolae Costin.
Hotarnica Malatinețului, reconfirmată, în 7 iulie 1666, de starostele Cernăuților, Rugină, „însă, întâi, au fost hotărât acel hotar de Andreian și cu alți oameni, și au fost și stâlpi de (la) Andreian”, începea „din Bohrebești, peste deal, din vale până într-un pisc, unde se împreună hotarul Maletinților cu Jijcouți; de acolo, pe deasupra hârtopului, printr-o movilă, până la altă movilă, unde se împreună cu hotarul Jujenețului, la vale, până în heleșteu; de las coada heleșteului, într-o moviliță, unde se împreună hotarul Maletinților cu a Stăuceanilor; la deal, în drum, deci ia drumul până în movila cea mare, unde se împreună hotarul Maletinților cu al Havrelăuților și cu al Stăuceanilor”.
În hotarul Malatinețului s-au menționat, de-a lungul vremii, toponime sugestive, Valea Furilor (Zlodica sau Valje Zledikj), Iazul Călugărului, Fântâna lui Pohrib (Pohribisteda Fontina) sau Valea Ploscăi (Valja Ploschczi), precum și altele comune, dar care probează statutul multietnic al satului: Balta Ploștei (Balta Ploschczii), Coada Heleșteuțului, Movila cea Mare, Movilița, Obârșia Văii (Obereschia velj), „Pareu Sophiori”, „Pareu Stuzovi”, pârâul Maletinez, Podul Dealului, Piscul, Podișul, Vârtopul.
Satul are țarini roditoare, numite, în 1939, conform toponimiei lui Nicolae Grămadă, Ciahor, Dnistreanca, La Iaz, Rivne, Tibușna, Vârtop, o pădure, Dube, și un pârâu mai însemnat, Sovița, care se alătură pârâiașelor deja menționate.
În 24 mai 1742, Iliana s-a jeluit divanului lui Constantin Mavrocordat Vodă împotriva lui „Vlad, ce au fost căpitan, care trăiește acolo, risipindu-mi moara”. Satul, numit, acum, Malatințeniții, avea 34 de case și tot atâtea familii, iar stăpâna lui beneficia și de protecția mitropolitului Sucevei, Nichifor, care slobozise „carte de blăstăm asupra tuturor răzășilor și împregiurașilor care s-ar lăcomi la hotarul Maletinților”.
În 25 martie 1755, „Iliana, fata Irimicăi Jora biv vel căpitan”, neavând copii, îl înfia pe nepotul ei, Iordachi Cantacuzino și-i dăruia „danii satul mieu dila părinți, anume Maliteniții”, sat care-i va fi întărit lui Cantacuzino în 15 iulie 1756 și în 8 ianuarie 1758, fiindu-i hotărnicit în 16 decembrie 1756.
În 12 mai 1762, moșia Maletinițul, proprietate a spătarului Iordachi Cantacuzino, era hotărnicită de Dositei Herescu, episcopul de Rădăuți, de starostele Cernăuților, Enăcachi Milo, de jitnicerul Ion Iamandi, de căpitanul Dumitrașcu Potlog și de fostul mare căpitan Lupul Hadănbul.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Maltenița, moșie a spătarului Iordache Cantacuzino, „34 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Toader, 1 dascăl, Ștefan, 2 volintiri, Dănilă și Grigoraș, 1 văduvă, Ilinca, 1 jidov, Avram, și 28 birnici, adică: Iordachi Buțuran vornic, Timofti Siminiuc, Roman Rohotin, Fedor Holotilă, Mihailo Ursuliac, Dumitru Ursuliac, Gavril Pavlo, Alecsa Hrutca, Ostafii Pânzar, Fedor Pavliuc, Vasili Pavliuc, Nichita Huilovschii, Petre Panciuc, Alecsa Ciobotar, Fodor Mateiciuc, Mihailo Horaica, Andrei Popovici, Fedor Rosko, Ivan Prodinschi, Grigore Zvareci, Vasili Podanciuc, Vasili Rusul, Ivan Strătula, Hrihor Dumancu, Mihailo vătăman, Fedor văcar, Simion Strejac și Onofrei morar.
În 1775, când, sub numele de Maltenița, era înregistrat în Ocolul Nistrului, pe vatra satului trăiau 1 mazil (Iliana), 1 popă și 39 țărani. În 1784, conform topografiei lui Werenka, satul avea 76 de gospodării, ajungând la 1515 locuitori, în 1890, păstoriți de parohul Ștefan Ivanovici, care-l avea drept cantor pe Ioan Dimitrievici.
În 25 octombrie 1778, marele spătar Iordache Cantacuzino dăruiește nepotului său, Ianache, la moartea fetei lui, Zoița, „satul Malatiniții, care-mi este mie di pi mătușa me Iliana Gioroaie”.
În 1 octombrie 1795, Ianachi Cantacuzino dăruia fiului său Nicolai „moșiia Malitinița”.
Din 13 mai 1806, când moșiile Malatineț și Oșehlib aparțineau deja urmașilor lui Ianachi Cantacuzino, Nicolai, la Malatineț, și Iordache, la Oșehlib, armeanul Caetan Țelic ia în arendă moșiile, dar din 29 mai 1808, când devine major, Iordachi Cantacuzino se va ocupa de moșii, iar din 3 decembrie 1811, când ajunge și el la majorat, Nicolae Cantacuzino intră în posesia efectivă a Malatinețului, pe care îl va vinde, în 15 decembrie 1816, pentru 10.000 ducați olandezi, lui Anton Malewicz.
În 1843, biserica Sfântului Nicolai din Malatineț, cu 985 enoriași, aflată sub patronajul familiei Abrahamovici, îl avea paroh pe Ioan Habailo. În 1876, sub patronatul lui Iakob von Jakobenz, biserica avea 1.254 enoriași, paroh fiind Ștefan Ivanovici. În 1907, paroh era ul alt Ștefan Ivanovici, probabil fiul celui dintâi, născut în 1869, preot din 1894, paroh din 1900, cantor fiind, din 1900, Ioan Dimitrievici, născut în 1857.
O școală cu 4 clase funcționa, în comună, din 1858[2].
Primul învățător al școlii din Malatineț, căruia îi este păstrată memoria, a fost Alexandru Turușanco. În 1910, Malatineț, prin limba vorbită, deja era un sat rutean, într-o comunitate teritorială cu caracter și cu adopție rutene, dar și cu puternice reminiscențe de cultură polonă și română.
[1]ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 430
[2]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 26, 1876 p. 76, 1907 p. 106