Malak – Iahve în cărțile istorice ale Vechiului Testament (II)

Sfânta Scriptură de la prima și până la ultima ei carte depune mărturie despre existența îngerilor. Despre ei se face mențiune încă la începutul Genezei, căci după izgonirea din rai a primilor oameni, îngerii au păzit drumul spre pomul vieții (Gen. III, 2), un înger l-a oprit pe Avraam să jertfească pe fiul său Isaac (Gen. II, 11), Iacob vede în vis îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând pe o scara între cer și pământ (Gen. XXII, 12-13), precum și în alte texte din Geneza (XVI, 7-9; XIX, 1, 15; XXI, 17; XXIV, 7, 40; XXXI, l). Îngerul Domnului i s-a arătat lui Balaam (Num. XXII, 22); îngerii s-au închinat lui Dumnezeu (Deut. XXXII, 43). În toate aceste locuri apar ca ființe reale, personale și spirituale, deosebite de Dumnezeu și de oameni.
Toate textele pe care le găsim în cărțile anterioare captivității babilonice ne ajută să respingem afirmația că iudeii ar fi împrumutat credința în îngeri de la păgânii cu care au venit în contact și mai cu seamă de la babiloneni în timpul captivității. De altfel între concepția păgână despre demoni și învățătura creștină despre îngeri există o mare diferență. Conform concepției păgâne, panteistă sau dualistă, spiritele sau demonii, sunt emanații din Dumnezeu, în timp ce, potrivit învățăturii Sfintei Scripturi, îngerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu. Și Sfinții Părinți ne informează că toate ființele finite îl au pe Dumnezeu ca autor socotindu-i și pe îngeri printre creaturi, bazându-se pe texte biblice (Eccl. XVIII, 1; Psalm. CXLVIII, 2). După raportul lor cu Dumnezeu îngerii se numesc în general „oaste cerească” (Ios. V, 14; III Regi, XXII, 19), fiind la dispoziția lui Dumnezeu pentru a călăuzi lumea, iar Dumnezeu în calitate de creator și stăpân al acestor oști se numește „Domnul oștirilor” (I Sam. I, 3, 11 ; Psalm. XXIV, 10; XLVI, 8, 12). Locuind în ceruri îngerii aduc laudă lui Dumnezeu și îndeplinesc voia Lui. În general misiunea îngerilor este de a stabili legătura între Dumnezeu și noi cei ce credem în Domnul (Gen. XXVIII, 12) și de a ocroti pe cei credincioși, căci venind pe pământ ca trimiși ai lui Dumnezeu (Gen. XVI, 7; XIX, 1-22; XXI, 17; XXII, 15; Num. XXII, 22-35; IV Regi 1, 3), îngerii ocrotesc pe cei drepți și vrednici cum este cazul lui Avraam, Lot, Iacob, Ilie (Gen. XIX, 28 ; III Regi XIX, 5; IV Regi I, 3, 13).
Deci, îngerii sunt trimiși spre slujirea tuturor celor ce cred în Dumnezeu. În Sfânta Scriptură se întâlnesc pentru îngeri și alte denumiri, ca „duhuri” (III Regi XXII, 21 ; Psalm. CI, 6), „sfinți” (Daniel VIII, 13), „păzitori” (Daniel IV, 10, 14, 20) 10 etc. În lumea spirituală alcătuită din mai multe cete de îngeri, există o ordine ierarhică întemeiată pe puterile și slujirea deosebită a acestora, după cum și în lumea materială există o ordine progresivă, de la cele inferioare la cele superioare. Biserica, bazându-se pe Sfânta Scriptură învață că ierarhia cerească se compune din nouă cete îngerești grupate în trei categorii, așa după cum arată și Dionisie Areopagitul. Categoria sau treapta întâi cuprinde: Serafimii, Heruvimii, Scaunele; a două: Domniile, Puterile, Stăpânirile; a treia: Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii. Clasa Serafimilor este cea mai apropiată de Dumnezeu, iar cea mai de jos este aceea a îngerilor. Dintre numele personale date îngerilor cunoaștem numai trei, pe Arhanghelii Mihail Daniel X, 13. 21) Gavriil (Daniel VIII, 16; IX, 21) și pe Rafael (Tobiit III, 16; V, 4)”.
Cărțile istorice ale Vechiului Testament ne relatează multe angelofanii, printre care există un mare număr în care cel care se arată este numit „îngerul lui Dumnezeu sau Malak Iahve” (Gen. XVI, 7; XXI, 17 ; XXII, 11. 15; XXIV, 40; XXXiI, 11; Exod III, 2; Num. XX, 17; XXII, 22; Jud. II, 1. 4; VI, 11; XIII, 3; II Regi XXIV, 16; III Regi, XIX, 5-7; IV Regi, I, 15; XIX, 35; Psalm. XXXVIII, 8). În aceste cărți se întâlnește și deosebirea între „Malak-Iahve” și ceilalți îngeri, de care ne-am ocupat până acum. El este îngerul sau trimisul lui Dumnezeu. Foarte des același personaj denumit la început înger este numit apoi Dumnezeu (Gen. XVIII, 19), cum este cazul la arătarea celor trei îngeri lui Avraam la stejarul lui Mamvri.
Apariția celor trei îngeri lui Avraam este terenul favorabil pentru speculații asupra raporturilor lui Iahve cu îngerii. Dificultatea se reduce la o deosebire de izolare, deoarece într-un izvor apar trei persoane, care au formă omenească, iar în altul Iahve singur. Doi dintre aceștia se duc la Sodoma ca să salveze pe Lot, ei fiind denumiți îngeri, iar unul rămâne cu Avraam, fiind denumit Dumnezeu.
Îngerul lui Dumnezeu-Malak-Iahve îi apare lui Moise într-o flacără, apoi în timpul călătoriei poporului evreu prin pustie, apare ca trimis al lui Dumnezeu, în ajutorul lui Israel (Exod XIV, 19; XXIII, 20. 23; XXXII, 34; Num. XX, 16)”.
S-a pus problema dacă îngerul din aceste apariții nu a fost însuși Dumnezeu cu care el pare a se confunda, sau Fiul lui Dumnezeu, care este numit „îngerul Legământului”. Iată, eu trimit pe îngerul meu și va găti calea înaintea feței mele și va veni îndată în templul său, „Domnul pe care-l căutați și îngerul legământului pe care voi îl doriți” (Mal. III, 1). Pentru prima dată la Sfântul Justin Martirul în lucrarea: „Dialogul cu iudeul Trifon” vom găsi identificarea dintre îngerul lui Dumnezeu (Malak-Iahve) și Fiul lui Dumnezeu – Logos. Sfinții Părinți consideră de altfel peste tot ca Logosul – Domnul Iisus Hristos este identic cu îngerul lui Dumnezeu (Malak Iahve), aceasta identificare a devenit un bun comun pentru hristologia patristică. Există mai multe teorii pentru a explica raportul dintre îngerul lui Dumnezeu si Logos, dintre care menționăm aici numai două.
a) Teoria Logosului, care vede în îngerul lui Iahve o descoperire a Logosului, adică a Fiului lui Dumnezeu preexistent.
b) Teoria reprezentării, după care îngerul este un sol, trimis al lui Dumnezeu, care vorbește și lucrează în numele lui Dumnezeu. (Viorel Caloianu)