Maladia Parkinson crește riscul de apariție a melanomului



Persoanele care suferă de maladia Parkinson se confruntă cu un risc de până la două ori mai mare de a se îmbolnăvi de un cancer de piele letal, potrivit unei meta-analize ce a studiat concluziile obținute în urma a 12 studii clinice, publicată în Statele Unite ale Americii, informează AFP.
Precedentele studii s-au finalizat cu rezultate neconcludente, însă această meta-analiză realizată de National Institute of Environmental Health Sciences (NIEHS), publicată în revista medicală Neurology, a evidențiat un risc considerabil crescut de apariție a melanomului la pacienții suferind de Parkinson, o maladie neurodegenerativă.
Astfel, femeile care suferă de maladia Parkinson prezintă un risc de 1,5 ori mai mare în comparație cu restul populației de a dezvolta un melanom – forma cea mai periculoasă de cancer al pielii -, iar în cazul bărbaților bolnavi de Parkinson, acest risc este de două ori mai mare.
În schimb, nicio legătură între Parkinson și celelalte tipuri de cancer de piele nu a fost evidențiată în această meta-analiză. Cele 12 studii din cadrul ei au fost realizate între anii 1965 și 2010.
În fiecare dintre cele 12 studii, numărul pacienților suferind simultan de Parkinson și melanom nu depășea 10 cazuri, însă meta-analiza a evidențiat în mod clar raportul dintre cele două boli.
„Pacienții care suferă de maladia Parkinson prezintă, în general, un risc mai mic de a se îmbolnăvi de cancer, în special de cancerele asociate cu fumatul, însă ei prezintă un risc mai mare de melanom”, a rezumat Honglei Chen, coordonatorul acestei meta-analize.
„Una dintre explicațiile posibile pentru această legătură între maladia Parkinson și melanom constă în faptul că ambele boli ar putea avea în comun factori de risc genetici și de mediu”, a adăugat același cercetător, care a precizat, totuși, că „înțelegerea acestei legături este încă foarte segmentată”.
În lume, între 5 și 10 milioane de persoane suferă de maladia Parkinson, o boală neurologică progresivă care afectează mișcările trupului, făcând aproape imposibile mersul, vorbirea și scrisul. Boala apare ca urmare a distrugerii celulelor nervoase din creier.
Aproximativ 132.000 de pacienți cu melanom sunt diagnosticați în fiecare an pe plan mondial, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).