Persoanele suferind de maladia Alzheimer ar putea fi mai puțin predispuse să se îmbolnăvească de cancer, reciproca fiind și ea adevărată, potrivit unui studiu. „Descoperirea legăturilor dintre aceste două maladii ar putea să ne ajute să înțelegem mai bine ambele boli și să deschidem drumul către posibile tratamente”, a explicat Catherine M. Roe de la Washington University School of Medicine, din orașul american St. Louis, într-o declarație semnată de asociația American Academy of Neurology.
Acest studiu, publicat în revista Neurology, a fost realizat pe un eșantion de 3.020 de persoane în vârstă de peste 65 de ani. Voluntarii au fost monitorizați pe o perioadă medie de cinci ani, pentru a vedea dacă prezintă simptome de demență, și pe o perioadă medie de opt ani, pentru a vedea dacă se îmbolnăvesc de cancer.
La începutul acestui studiu, 164 de persoane (5,4%) sufereau deja de maladia Alzheimer și 522 de persoane (17,3%) erau deja diagnosticate cu cancer. În timpul studiului, 478 de persoane au prezentat simptome de demență și 376 de persoane s-au îmbolnăvit de cancer.
Cercetătorii americani au remarcat că, în cazul persoanelor suferind de Alzheimer la începutul studiului, riscul îmbolnăvirii de cancer era mai mic cu 69% comparativ cu persoanele care nu prezentau simptome de Alzheimer la începutul studiului.
În cazul persoanelor caucaziene care sufereau de diverse tipuri de cancer la începutul studiului, riscul de declanșare a maladiei Alzheimer a fost mai mic cu 43% comparativ cu persoanele care nu sufereau de cancer la începutul studiului.
Aceste cifre nu se aplică însă în cazul grupurilor și populațiilor minoritare, pentru care medicii au observat chiar un efect opus – voluntarii care aveau cancer la începutul perioadei de monitorizare erau mai expuși în fața riscului de declanșare a maladiei Alzheimer. Cercetătorii consideră însă că eșantionul de voluntari provenind din diverse minorități, suferind de cancer la începutul studiului (29 de indivizi), este prea mic pentru ca rezultatele să fie considerate semnificative.
În total, rezultatele acestui studiu sprijină concluziile unor studii anterioare potrivit cărora cancerul și maladiile cerebrale degenerative, precum Parkinson și Alzheimer, ar putea avea un suport molecular comun.
Demența vasculară, considerată din punct de vedere al frecvenței a doua formă care provoacă handicap după Alzheimer, este cauzată de blocarea unor vase sangvine prin cheaguri sau de alte afecțiuni care diminuează fluxul sangvin către creier. Pe baza studiului curent, doar forma degenerativă a demenței, nu și forma provocată de lipsa de sânge la nivelul creierului, pare să prezinte anumite efecte protective împotriva cancerului.