Tendințele se schimbă de la an la an însă modificările nu sunt radicale în materie de make-up.
Divele anilor ’60, sau dimpotrivă, „prințesele” ingenue, sunt reinventate, prin noi nuanțe, noi tehnici, și texturi cremoase cu aspect metalic sau pastelat.
Dramatic
Inspirat din filmele italiene ale anilor ’60, look-ul dramatic revine cu forte proaspete în tendințele machiajului toamnă – iarnă 2006.
Ochii puternic conturați în tonuri închise de negru sau gri, te poartă cu gândul la o Sophia Loren reinventată. Provocator și în același timp sexy, machiajul pare ireal de bine realizat. Buzele în nuanțe fierbinți, accentuate de conturul de buze, devin un must try al sezonului ce bate la ușă.
Minimalist
Noul sens al machiajului minimalist este dat de culorile aplicate pe față în mod natural.
Pentru a obține un astfel de look, este necesară o tehnica desăvârșită, astfel încât nuanțele să se întrepătrundă, fără a da aspectul de încărcat, ci mai degrabă de proaspăt, diafan, sublim.
Jocul extremelor
Un look care parcă încearcă să forțeze limitele, în care texturile originale, precum negrul lucios, cu aspect glossy, contrastează cu un ten mat ca de geisha.
Se pune accentul fie pe ochii care sunt conturați cu ajutorul eye- liner-ului, în linii fine, prelungi, misterioase, fie pe buzele în culori închise.
Glossy
Din ce în ce mai mult se pune accentul pe aspectul lucios al tenului și pe texturile cremoase, sidefate sau metalice, de mare efect atât în sezonul cald, cât și în cel rece.
Buzele sunt atinse de combinații de gloss, obrajii sunt puși în valoare de creme sidefate sau de pudre aurii, iar pleoapele sunt acoperite de farduri luminoase.
Sursa: www.ele.ro