Majoritatea vechilor state membre UE anulează restricțiile de pe piața muncii



– Franța, Luxemburg, Belgia și Italia intenționează să flexibilizeze accesul muncitorilor est-europeni pe teritoriile lor
Majoritatea vechilor țări membre ale Uniunii Europene intenționează să ridice, de la 1 mai, unele dintre restricțiile impuse muncitorilor din statele est-europene recent integrate în UE, arată un document publicat vineri de Comisia Europeană, citat de AFP.
După valul de extindere din mai 2004, doar trei țări – Marea Britanie, Suedia și Irlanda – au deschis imediat piața forțelor de muncă pentru angajații din estul Europei.
Celelalte 12 țări cu vechime în UE au impus restricții temporare și în special obligația obținerii permisului de muncă.
Potrivit documentului redactat de Executivul european, alte trei țări – Spania, Portugalia și Finlanda – au decis să anuleze toate restricțiile.
Franța, Luxemburg, Belgia și Italia intenționează să flexibilizeze accesul muncitorilor est-europeni pe teritoriile lor.
Germania și Austria nu vor face nici o modificare, la fel ca și Danemarca, deși, potrivit Comisiei Europene, Parlamentul de la Copenhaga ar fi acceptat, la începutul lunii aprilie, un compromis care ar permite deschiderea pieței muncii.
După ce inițial a anunțat că restricțiile vor fi ridicate, Olanda a decis să le mențină până cel puțin la sfârșitul anului, atunci când Parlamentul său va reexamina această chestiune.
Grecia nu și-a anunțat încă intențiile în această privință. Potrivit Executivului european, în țările care nu își anunță deciziile până duminică, restricțiile vor fi anulate automat. În așteptarea răspunsurilor tuturor țărilor membre, Comisia a considerat că evoluțiile sunt „foarte satisfăcătoare”.
„Un asemenea rezultat nu putea fi așteptat în urmă cu câteva luni. Este foarte bine că trei țări au decis ridicarea restricțiilor și că aproape toate au luat măsuri pentru anularea progresivă a acestora”, a declarat Katharina Von Schnurbein, un purtător de cuvânt al CE.
Comisarul european pentru Muncă, cehul Vladimir Spidla, a pledat pentru o deschidere maximă, dând asigurări că decizia nu va duce la creșterea șomajului, ci, dimpotrivă, va dinamiza economia „vechii Europe”.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene și-a exprimat speranța că toate țările vor face eforturi pentru ridicarea barierelor rămase, înainte de următorul termen-limită, anul 2009.
Statele care doresc să mențină restricțiile și după această dată va trebui să ofere argumente solide Bruxelles-ului, urmând ca absolut toate barierele să fie ridicate în 2011, în conformitate cu principiul liberei circulații a persoanelor, prevăzut în tratatele Uniunii Europene.