Lipsa apei potabile curente și grupuri sanitare necorespunzătoare. Acestea sunt principalele neajunsuri descoperite în școlile din județ, cu ocazia unui control derulat de Direcția de Sănătate Publică Suceava în perioada 15-24 septembrie.
Din cauza gravelor deficiențe, jumătate din unitățile de învățământ verificate săptămâna trecută de inspectorii DSP nu au primit nici în acest an autorizație sanitară de funcționare.
În perioada 15-24 septembrie, Direcția de Sănătate Publică a verificat 80 de școli din județ, pentru a vedea ce condiții oferă elevilor la început de an școlar. Controalele au arătat că 41 dintre unitățile de învățământ respective funcționează fără autorizație sanitară de funcționare, în timp ce șase au autorizație sanitară de funcționare cu program de conformare.
40 de avertismente date de DSP, pentru neregulile descoperite în școli
Ieri, directorul adjunct al DSP, dr. Ludovic Abiței, a explicat că s-au descoperit numeroase deficiențe de ordin igienico-sanitar, pentru care nu s-au dat deocamdată amenzi, ci doar avertismente, știut fiind faptul că școlile au nevoie de bani pentru a putea rezolva problema apei curente și a investi în grupuri sanitare corespunzătoare normelor.
„Majoritatea deficiențelor constatate sunt motivate de conducerilor unităților școlare prin insuficientele resurse financiare alocate acestora de către autoritățile locale”, a spus Abiței, cu mențiunea că pentru neajunsurile descoperite au fost date 40 de avertismente.
Elevi care se spală pe mâini la rezervoare metalice prevăzute cu robinet
El a arătat că 17 școli din județ asigură totuși apa potabilă în incintă, pentru spălatul mâinilor, prin montarea de rezervoare metalice prevăzute cu robinet, însă aceste sisteme sunt necorespunzătoare, sursele de apă nefiind verificate din punct de vedere al potabilității. Abiței a adăugat că, o altă problemă, depistată în 26 de unități de învățământ, o reprezintă closetele aflate în curtea școlii, care nu sunt renovate și nici igienizate, iar în 11 cazuri nu sunt nici vidanjate.
Alte neajunsuri depistate de inspectorii DSP sunt reprezentate de vestiare pentru personal necorespunzătoare, în 18 școli, și vestiare necorespunzătoare pentru elevi, în 20 de școli, dar și de săli de clasă neigienizate sau săli de sport improvizate, în 18 unități de învățământ.
În ceea ce privește programul „Laptele și cornul”, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Suceava au descoperit în timpul controalelor că angajații implicați în manipularea acestor produse nu au analize medicale complete, așa cum cere legea, iar o parte dintre ei, respectiv 14, nu au cursuri de igienă.





