Peste 80% dintre românii care dețin un telefon mobil spun că au preferat să cumpere aceste terminale noi, indiferent că este vorba de un telefon obișnuit sau de smartphone, această opțiune fiind susținută de ofertele operatorilor telecom, dar și de garanția utilizării fără probleme, potrivit GfK.
„Preferința pentru nou este susținută în mare parte de ofertele avantajoase ale operatorilor de telefonie la aparatele noi, dar și de dorința de a deține un telefon proaspăt ieșit din fabrică, ca o garanție a unei utilizări cât mai îndelungate și fără probleme”, se arată în cercetarea GfK Temax.
Potrivit sursei citate, valoarea totală a pieței de telefoane mobile și smartphone-uri noi a crescut cu 18% în primul trimestru din 2013, față de aceeași perioadă a anului trecut, însumând 88 de milioane de euro, valoare estimată nesubvenționată.
Noile modele de smartphone-uri lansate în ultima perioadă au contribuit la creșterea acestui segment cu 58%, în timp ce segmentul de telefoane mobile obișnuite a înregistrat o scădere de 29%.
„Există însă și o categorie de utilizatori cu o sensibilitate crescută la preț care preferă device-urile la mâna a doua, achiziționate în special de la alte persoane, evitând interacțiunea cu canalele oficiale (magazine online sau offline)”, se mai arată în studiul GfK.
Persoanele care se orientează către achiziționarea unui telefon obișnuit la mâna a doua sunt în special cele care dețin cartele telefonice, pentru că nu necesită o investiție foarte mare, în schimb majoritatea abonaților (95%) preferă terminale noi.
Când vine vorba de smartphone-uri, bărbații, persoanele care au venituri personale scăzute (mai mici de 1.000 lei), tinerii cu vârste între 19 și 24 de ani, dar și utilizatorii de cartele telefonice sunt interesați să le achiziționeze la mâna a doua. Conform studiului, pentru aceste segmente, dorința de a fi în pas cu tehnologia avansată se confruntă cu constrângerile de buget, la final beneficiul de a avea un gadget nou nemaifiind relevant.
Dintre proprietarii de smartphone-uri second hand, 75% au declarat că au preferat să cumpere de la o altă persoană, în vreme ce doar 10% s-au orientat către site-uri de vânzare – cumpărare.
Tendința este similară și pentru produsele IT, 83% dintre românii care dețin un computer (desktop sau laptop) spun că l-au achiziționat nou, o alegere influențată de dorința de a beneficia de garanție, evitând astfel eventuale probleme care pot apărea în cazul produselor IT second hand.
Aceste concluzii fac parte din GfK România Omnibus și sunt reprezentative la nivel național pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani, cu o marjă de eroare +/- 3%.