Majoritatea românilor sunt nemulțumiți de condițiile de muncă atât în sectorul public, cât și în cel privat, dar și de nivelul de salarizare, neavând satisfacții sau performanțe la locul de muncă, potrivit unui studiu realizat de Blocul Național Sindical (BNS).
Numai 1% din angajați își pot stabili programul de lucru, doar 11% își pot stabili modul de lucru și numai 8% dintre cei intervievați își pot modifica în mod obișnuit cu o oră programul de lucru, a declarat economistul Liviu Voinea, care a prezentat rezultatele studiului realizat în cadrul proiectului european „Condiții de muncă, satisfacție și performanță la locul de muncă”.
De asemenea, 36,5% din angajați prestează muncă atipică. Astfel, 16 procente dintre angajați lucrează frecvent seara și 8% lucrează frecvent noaptea, 21% au lucrat două sau mai multe sâmbete în ultima lună, iar 10,4 la sută au lucrat 2 sau mai multe duminici în ultima lună.
Totodată, 52,2% dintre cei care presteazã muncă atipică apreciază că aceasta nu este convenabilă pentru viața lor personală, ponderea femeilor afectate fiind mai mare (55,4%) decât cea a bărbaților (49,9%).
Potrivit studiului, 65% dintre cei care prestează o muncă atipică lucrează în schimburi, 18,6% din angajați fac în mod frecvent ore suplimentare, cel mai adesea neremunerate, și doar 46% din top 100 companii remunereazã orele suplimentare.
Cu privire la factorii de risc, 49,9% din angajați sunt expuși la cel puțin un factor care le poate afecta sănătatea fizică, bărbații fiind cei mai afectați, 60,3%, față de 36,9% femeile. Cel mai frecvent risc pentru sănătatea fizică este riscul de accidente, la care sunt de patru ori mai expuși bărbații. 19,8% din angajați sunt supuși la cel puțin un factor care le poate afecta sănătatea mentală.
Cel mai important factor care poate afecta sănătatea mentală este presiunea, însemnând termene scurte de predare și supraîncărcare cu sarcini multiple/activități simultane.
Astfel, 56,6% din angajați sunt expuși la cel puțin un factor de risc pentru sănătatea lor fizică sau mentală, consecințele fiind afectarea serioasă a productivității muncii și nemulțumirea salarială care va fi cu siguranță mare pentru că salariul va fi raportat nu doar la productivitate, ci și la condițiile de muncă. Constatarea riscurilor la care sunt expuși majoritatea angajaților oferă o explicație plauzibilă pentru numărul mare de pensionări timpurii pe caz de boală. Mai mult, creșterea vârstei de pensionare trebuie privită și din această perspectivă, respectiv că angajații vor fi expuși unor riscuri fizice și mentale pe o perioadă mai îndelungată de timp. Materializarea acestor riscuri legate de condițiile de muncă duce la costuri enorme în sistemul de sănătate.
Cu privire la formarea profesională, cea continuă rămâne un deziderat. Peste 70% dintre angajați spun că firmele în care lucrează nu oferă niciun tip de formare profesională, în timp ce numai 1,8% dintre angajați beneficiază de formare profesională continuă prin cursuri regulate, la intervale mai mici de un an. Angajații din sectorul public beneficiază de mai multă formare profesională decât angajații din sectorul privat (55,8% față de 43% – la intervale regulate, un an sau mai des).
Cei cu studii universitare au acces mai mare la formare, dar numai 17% dintre ei beneficiază de astfel de cursuri, acesta fiind un risc de deprofesionalizare la vârf cu consecințe grave asupra productivității muncii.
Cu privire la specializare, un sfert dintre angajați (24,7%) consideră că activitatea pe care o desfășoară nu corespunde profilului pentru care s-au specializat. Cea mai mare pondere a acestora se regăsește în categoria celor cu un nivel de educație redus, ceea ce pare logic întrucât și nivelul de specializare este redus. Dar tocmai această categorie are și cel mai redus acces la formare profesională, ceea ce le creează un dezavantaj puternic pe piața muncii, condamnându-i la locuri de muncă mai proaste și mai depărtate de sfera lor de abilități.
Cei mai mulți sunt în sectorul privat (27%, față de 18% la stat). Această observație este consistentă cu structura distribuției angajaților la stat și la privat după nivelul de educație, precum și cu frecvența formării profesionale la stat și la privat.
De asemenea, 30% din angajați apreciază că activitatea desfășuratã la locul de muncă nu contribuie la dezvoltarea personală, profesională și sub aspectul acumulării de cunoștiințe și abilități. 80% dintre cei care afirmă că activitatea actuală nu contribuie la dezvoltarea lor sunt totuși de părere că această activitate corespunde cunoștiințelor și abilităților lor. O consecință poate fi plafonarea unei părți importante (aproape un sfert – 80% din 30%) din totalul angajaților. În aceste condiții, rolul formării profesionale continue ar trebui reiterat, dar din păcate constatările în acest sens nu sunt încurajatoare.
Potrivit studiului, nu sunt diferențe între angajații de la stat și cei de la privat privind nemulțumirea salarială (48,7% față de 47,8%). Oricum rezultatul nu este semnificativ statistic.
Aceasta înseamnă că forma de proprietate nu constituie un factor determinant al mulțumirii sau nemulțumirii legate de nivelul de salarizare – o constatare care respinge mitul generalizat privind salariile mari din sectorul de stat, a mai spus Voinea.
Jumătate din angajați (50,3%) declară că evaluarea performanțelor în firma în care lucrează nu se realizează în mod organizat și regulat. O consecință a lipsei evaluării regulate constă în nemulțumirea salarială, deschizând drumul pentru hazard moral. 57% dintre cei nemulțumiți de salariu lucrează în firmele care nu realizează evaluarea performanțelor angajaților în mod organizat și regulat. La polul opus, doar 3% dintre cei nemulțumiți de salariu lucrează în firme în care se face evaluarea angajaților în mod organizat și la intervale mai mici de un an.
Mediul privat nu realizează adecvat evaluarea performanțelor, astfel că 61,6% din angajații din mediul privat nu au fost evaluați niciodată, dublu față de 31,8% la stat. Nicio firmă din top 100 nu admite că nu are modalități organizate și regulate de evaluare, deși 41% dintre angajații firmelor mari spun că nu au fost niciodată supuși unei evaluări. Lipsa evaluării în mediul privat se poate explica prin lipsa nevoii de evaluare, în special din cauza lipsei de competiție în multe sectoare, prin evaluarea de la stat care poate fi pur formală, în timp ce sectorul privat nu dorește să acopere costurile unei evaluări formale.
Mai mult de o treime dintre angajați (36,5%) a avut un singur loc de muncă, cel din prezent, iar numărul de locuri de muncă schimbate este invers proporțional cu mărimea firmei. 62% din angajații firmelor cu peste 50 de salariați nu și-au schimbat locul de muncă în ultimii 5 ani. Se confirmã stabilitatea mai mare a locului de muncă în sectorul public: 64% din angajații de la stat nu au schimbat locul de muncă în ultimii 5 ani, față de 51,6% la privat.
Această cercetare raelizată de BNS este prima din acest gen din România, realizând o anchetă asupra angajaților pe un eșantion reprezentativ de angajați din industrie (3.528) și o anchetă asupra angajatorilor din top 100, fiind luate în considerare companii după numărul de angajați și cifra de afaceri. Chestionarul a fost administrat față în față, în perioada august – septembrie 2010.
