Deputații din Comisia de Buget, Finanțe și Bănci au aprobat, miercuri, un amendament potrivit căruia majoritatea prevederilor OUG 50/2010 privind creditele acordate populației se aplică doar la contractele de împrumut încheiate după intrarea în vigoare a actului normativ.
De asemenea, deputații din comisia de specialitate au aprobat raportul la actul normativ, cu amendamente, care urmează să fie dezbătut în plenul Camerei.
„Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37 (1) și art. 66-69 și în ceea ce privește contractele de credit pe durata nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, a dispozițiilor art. 50-55, art 56 alin (2), art 57 alin (1) și (2), art. 66-69 și art. 70-71 din prezenta ordonanță de urgență”, potrivit amendamentului aprobat de deputați.
Astfel, potrivit articolului 37 (1), clienții care nu au înregistrat întârzieri la plata ratelor mai mari de 45 de zile vor beneficia, dacă solitică refinanțarea creditului la aceeași bancă, de toate condițiile noii oferte privind împrumuturile, nu vor plăti comision de analiză a dosarului și nu vor trece printr-o reevaluare a riscului sau a garanțiilor.
Articolele 66 – 69 din OUG 50 se referă la condițiile în care se poate rambursa anticipat creditul și la perceperea unui comision de rambursare anticipată pentru împrumuturile cu dobândă fixă de 1% din valoarea rambursată anticipat, dacă perioada de timp până la data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an, și de 0,5 % din sumă dacă perioada până la scadența împrumutului este mai mică de un an.
Pentru creditele cu dobândă variabilă nu se percepe un comision de rambursare anticipată, iar această prevedere se aplică și contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare a OUG 50.
„Dacă raportul comisei va trece de plenul Camerei în forma în care este propus, atunci OUG 50 în legătură cu creditele în derulare va mai produce efecte doar acolo unde actele adiționale au fost însușite de consumator prin semnătură. OUG 50 va mai produce un efect care s-ar putea să fie benefic consumatorului, acela ca toți consumatorii care s-au dovedit a fi buni platnici pot să beneficieze de cele mai bune condiții de refinanțare fără să se mai solicite reevaluarea garanțiilor și fără comision de rambursare anticipată”, a declarat deputatul PSD Viorel Ștefan, președintele Comisiei de Buget, Finanțe și Bănci.
Amendamentul aprobat miercuri mai prevede că actele adiționale încheiate și semnate în vederea asigurării conformității contractelor de credit cu prevederile OUG 50 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.
Totodată, actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit potrivit articolului 95 din OUG 50, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, „cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Astfel, persoanele care au semnat actul adițional cu banca nu mai pot reveni la contractul inițial, dar în cazul clienților pentru care modificările cerute de OUG 50 au fost operate prin aprobare tacită se poate reveni la condițiile contractului inițial la cererea lor sau a băncii.
„S-a întrunit acordul părților prin semnarea actelor adiționale și legea nu mai poate să vină acum să desființeze acordul părților. Aceasta este concluzia la care a ajuns comisia”, a explicat Ștefan.
Amendamentul a fost aprobat cu 15 voturi pentru, 5 împotrivă și 3 abțineri.
Raportul favorabil privind OUG 50 cu amendamente a fost aprobat cu 16 voturi pentru, 4 împotrivă și 3 abțineri.