Majoritatea pârtiilor de schi din județul Suceava sunt deschise și vor fi funcționale în perioada următoare

Partie Gura Humorului
Partie Gura Humorului

Aproape toate pârtiile de schi din județul Suceava sunt deschise și îi aștepată pe iubitorii sporturilor de iarnă, a anunțat, duminică, vicepreședinte Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.
Acesta a precizat că vremea din ultimele zile a făcut posibilă redeschiderea pârtiei Rarău, din Câmpulung Moldovenesc, pârtiei Parc din Vatra Dornei, pârtiei Șoimul din Gura Humorului și a pârtiei din Cârlibaba. Pe pârtia Veverița din Vatra Dornei se lucrează pentru a fi redeschisă în cel mai scurt timp. La Mălini, pârtia din această comună este deschisă pentru sănii.
„Așadar, sunt deschise majoritatea pârtiilor din județ și prognoza pe următoarea perioadă arată că vor fi temperaturi scăzute, ceea ce înseamnă că vor fi condiții pentru funcționarea acestora. Este o veste bună pentru turiștii aflați în vacanță, pentru cei din Suceava și din județele apropiate care vin la schi în special pe perioada de weekend”, a declarat Niculai Barbă.

Recomandări

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor

Ziua Micii Uniri va fi sărbătorită pe pârtia Veverița din Vatra Dornei cu făclii, coborârea Drapelului și Hora Unirii

Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan
Un imens drapel va fi coborât pe Pârtia Veverița din Vatra Dornei de Ziua Micii Uniri - sursă foto: Sebastian Huțan

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului