Cele mai multe localități în care nu a început repararea, reabilitarea sau reconstrucția caselor afectate de inundațiile din iulie a.c., deși lucrările sunt contractate, au primari PD-L. După ultimele date despre stadiul lucrărilor, din data de 17 septembrie a.c., reiese că din cele 197 de case ce urmează a se reconstrui, pentru 176 sunt deja încheiate contracte.
La 124 de case a început deja execuția lucrărilor, iar la 65 de locuințe, aflate în 11 localități, nu s-a mișcat nimic.
Din cele 11 localități, șapte au primari PD-L- Arbore, Brodina, Moara, Moldovița, Rădăuți, Straja și Todirești, trei au primari PSD- Stroiești, Sucevița și Vicov de Sus, și una are primar PNL- Dornești. La Arbore trebuie începute lucrările la 23 de case, la Brodina la șase, la Dornești opt, la Moara două, opt la Moldovița, una la Rădăuți, una la Straja, două la Stroiești, trei la Sucevița, 11 la Todirești și una la Vicov de Sus.
În 11 comune nu au fost eliberate autorizațiile de construcție, chiar dacă în unele activitatea de reconstrucție a reînceput.
Cele mai multe case pentru sinistrați sunt la stadiul de fundație În comuna Comănești se vor reconstrui patru locuințe, lucrările sunt contractate cu SC DRONIS SRL Cajvana, iar la data de 17 septembrie a.c. erau turnate fundațiile; în comuna Marginea urmează a se construi o locuință, contractul a fost încheiat cu SC CONECT GROUP SRL Marginea, care a turnat fundația. La Straja, contractul a fost încheiat cu SC COMTRANSPORT SRL Suceava, iar ieri urma să se traseze lucrarea.
La Sucevița se vor reconstrui cinci case– două case sunt contractate de SC PARTENER CONSTRUCT SRL Suceava și se află la stadiul de structură, iar pentru trei case există amplasamente, urmând să se realizeze drumurile de acces până astăzi. La Todirești se vor reconstrui 13 case și pentru toate există amplasamente. Contractarea lucrărilor s-a făcut cu SC GIOSAN CO SRL Suceava, iar la data de 17 septembrie a.c. două case se aflau la stadiul de fundație și la două case s-a efectuat trasarea lucrării.
La Dornești se vor reconstrui 14 case, la care se vor mai adăuga șase case evaluate ulterior, pentru care s-a solicitat promovarea unei hotărâri de guvern. Toate cele 14 case au fost contractate cu SC NATUR FRUCT SRL Dornești, iar un număr de șase case sunt la stadiul de fundație.
Pentru opt case, la care se mai adaugă cele șase case evaluate ulterior nu există amplasament, problemă ce urmează a se rezolva prin transferarea a 1,4 ha teren, de la ADS București, Consiliului Local Dornești.
Câteva persoane cu case afectate refuză noile amplasamente ale locuințelor Există și situații în care reconstrucția caselor este refuzată, ca de exemplu la Bălcăuți, unde proprietarul unei case afectate a murit, iar rudele nu doresc altă casă, conform unei declarații aflate la primărie. La Cacica, proprietarii a două case refuză strămutarea, pe motiv că sunt persoane în vârstă și actualul amplasament este învecinat cu rudele care îi ajută. O situație similară este și la Șcheia.
La Arbore, consiliul local nu a aprobat acordarea de teren pentru construirea unui număr de 23 de case pe motiv că nu a solicitat strămutarea acestora. Conform proceselor verbale de constatare a calamităților, în comuna Arbore două locuințe au înregistrat avarii structurale și 23 de locuințe avarii nestructurale, dar, fiind în zona inundabilă, s-a propus strămutarea.
La Dolhasca, urmează a se reconstrui nouă case, care acum sunt la stadiu de fundație și sunt executate de SC TEHNO CON SRL Fălticeni. La Moara casele sunt contractate cu SC CIVICA SA Suceava, ieri efectuîndu-se trasarea în teren a lucrării. La Poieni Solca, două case propuse pentru reconstruire sunt contractate cu SC SORIN CONSTRUCT SRL Vicovu de Jos și au turnate fundațiile, la fel ca și la Siret, unde o locuință va fi reconstruită de SC SKYROCK DEVELOPMENT SRL Siret.
La reconstrucție lucrează și persoane fizice autorizate La Todirești, 13 case sunt contractate cu SC JOSAN CO SRL Suceava, la două s-a turnat fundația, iar lucrările pentru alte două case a început în data de 17 septembrie La Valea Moldovei, SC ANDENYS SRL a turnat fundațiile la 7 case.
La Iaslovăț patru case sunt contractate cu persoane fizice autorizate și sunt la stadiul de fundație, la Milișăuți trei case sunt contractate cu SC MEGA CONSTRUCT SRL Rădăuți și sunt la stadiul de fundație.
La Moldovița, din cele 15 case, șapte sunt în execuție – trei la fundație și patru la stadiul de structură. Sunt executate de SC SEMNAL DESIGN SRL.
La Stroiești, din cele cinci case ce urmează a fi reconstruite de SC LIBERO CONSTRUCT SRL Gura Humorului, trei sunt în execuție, la stadiul de fundație.
Termenului de finalizare pentru toate locuințele este 30 noiembrie a.c. Recepția calitativă este realizată de reprezentantul ANL în județul Suceava.






