În fața instanței

Majoritatea inculpaților din dosarul „Șpagă în Vama Siret” au refuzat, pe moment, să dea declarații



O parte dintre inculpați nici măcar nu au fost prezenți în sala de judecată
O parte dintre inculpați nici măcar nu au fost prezenți în sala de judecată

Termenul de ieri al procesului care se derulează la Curtea de Apel Suceava și privește acuzațiile de corupție aduse celor 66 de polițiști de frontieră și vameși care lucrau în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret nu a adus elemente spectaculoase. O parte dintre inculpați nici măcar nu au fost prezenți în sala de judecată, din motive de sănătate și ca urmare a internării în spital, după cum au precizat avocații care îi reprezintă.
Dintre polițiștii de frontieră și vameșii care au luat parte la proces, majoritatea covârșitoare au anunțat că nu vor să dea declarații, cel puțin pentru moment. În schimb, inculpații care au acceptat să răspundă în fața completului de judecată au cerut și ei o amânare justificată de aceea că nu au avut timp suficient pentru a studia înregistrările din dosar care-i vizează.
Chiar dacă procesul a început la ora 11.00, la dosar a existat și o cerere depusă de avocata Paula Iacob, care dorea amânarea cauzei cu o oră. Până la urmă, cererea a fost respinsă, iar până la ora 12.00 se finalizase și termenul de judecată.
Ca și la precedentele termene, gălăgia din sala de judecată a fost la ea acasă, unii dintre inculpați având chiar nesimțirea să vorbească la telefon în timp ce se discutau probleme importante vizavi de viitorul lor.
Până acum, în acest dosar doar patru din cei 66 de inculpați au luat decizia de a se prevala de prevederile articolului care prevede că dacă își recunosc faptele beneficiază de o reducere cu o treime a condamnării care va fi pronunțată.
Următorul termen de judecată al acestui proces complex a fost stabilit pentru ziua de 27 martie 2012.
Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2011, cei 62 de polițiști de frontieră de la PTF Siret au pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, suma totală de 3.643.513 lei (circa 900.000 de euro) și alte bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri (în general țigări din Ucraina) peste limita legală admisă. La rândul lor, cei patru vameși sunt acuzați că au dat mită șefului de la acea vreme al PTF Siret, comisarul Aurel Anea, pentru ca polițiștii de frontieră să nu le pună bețe în roate lucrătorilor vamali.



Recomandări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări
Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări